Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Fatu „Cine nu are treaba acasa vine in direct la OTV" (galerie foto)

ro

21 Feb, 2009 02:41 4859 Marime text

DECUPAJ_Gabriel_Fatu.jpgActorul a urcat, joi seară, pe scena Teatrului de Stat Constanţa, alături de Olimpia Olari, în spectacolul „Iubire confort 2".

A avut timp pentru tot: să-şi plătească amenda pentru că a parcat neregulamentar, să facă rost de scaune, pentru că sala instituţiei teatrale devenise mult prea neîncăpătoare pentru o masă de tineri cu... probleme în cuplu sau cel puţin dornici să tragă cu urechea la problemele altuia, şi pentru interviuri. A vorbit despre relaţia cu Chris Simion, despre succesul televiziunii garsonieră şi a dezvăluit faptul că va pleca, în curând, de la OTV.

Motto-ul spectacolului este: „Faptul că îţi înşeli partenerul, nu e atât de grav... Dacă nu află". V-aţi înşelat vreodată soţia?
Dacă spun nu, o să ziceţi că nu recunosc, dacă spun da, pare teribilism. Cred că este o întrebare care, de regulă, nu se prea adresează, fiind personală, şi orice răspuns aş da, poate să nu fie adevărat, adică pot să dau o variantă care să satisfacă publicul sau... Aşa că vă răspund da, nu, nu ştiu, poate.

Sunteţi soţul lui Chris Simion, regizorul piesei „Poveşti pentru adulţi". Credeţi că „Iubire Confort 2" va avea acelaşi succes nebun ca spectacolul soţiei dvs?
Sunt două spectacole total diferite, cu două teme diferite. Bineînţeles că, în afară de faptul că suntem soţ şi soţie, între noi doi există şi o colaborare ca între artişti. Ea are spectacole în care eu joc, ea face spectacole fără mine pentru că nu mă potrivesc în piesele respective, iar eu fac proiecte fără ea pentru că lucrez cu alţi regizori. Ambele spectacole au succes. Şi cel de la Iaşi se joacă cu casa închisă. Şi cel de la Bucureşti, pe care îl jucăm, din când în când, la teatrul de comedie, şi foarte mult prin ţară, la fel. După cum vedeţi aici (n.r. Teatrul de Stat Constanţa), nu avem locuri, încercăm să punem scaune pentru a face loc publicului. Dar sunt piese diferite şi nu cred că putem măsura succesul în ceva. Important este că lumea vine şi, la final, avem şi aplauze.

Am ajuns să punem pe scenă viaţa de zi cu zi. Chiar nu mai avem nimic mai mult de spus?
Probabil că da, probabil că nu. În spectacolul Iubire Confort 2 este prezentat cam ceea ce se întâmplă într-un cuplu. Noi suntem foarte curioşi, ne place să tragem cu ochiul, să ne uităm pe gaura cheii. Dacă mergem pe stradă şi vedem o locuinţă la demisol şi sunt ferestre deschise sau fără perdele, suntem tentaţi să ne uităm, să vedem ce face omul în casă, ce mănâncă, ce vorbeşte. Despre asta este vorba în piesă. Te uiţi pe gaura cheii şi vezi o relaţie de cuplu unde aparent este o mare iubire, dar în spate este o mare făţărnicie.

Să sperăm că nu este vorba şi despre relaţia dvs cu Chris Simion...
Sunt căsătorit cu Chris Simion. O iubesc pe Chris Simion. Suntem de mulţi ani împreună şi ne este foarte bine. Nu am avut probleme, iar faptul că suntem artişti şi suntem mereu plecaţi nu ne afectează.


În comunicatul pe care l-aţi trimis, scriaţi că acest spectacol este unul pentru oameni mari. Au venit foarte mulţi tineri, unii dintre ei adolescenţi....
Noi promovăm acest spectacol ca fiind unul pentru oameni mari, pentru adulţi, dar el nu are nimic exagerat. Nu are nimic vulgar, nu are un limbaj agresiv. Nu se dezbracă nimeni, din păcate sau din fericire. Însă, am mers pe ideea că este interzis tinerilor sub 14 ani şi ceea ce este interzis este mai tentant. Fiecare are o relaţie şi aşa suntem noi schimbători şi dacă azi îi spui partenerei „Te iubesc, nu mai pot. Dacă mă părăseşti mă omor", mâine o să-i spui „Dacă mă părăseşti, o să desfac o şampanie".

Vă simţiţi cumva complexat de faptul că în ultima perioadă soţia dvs a ieşit mai mult în faţă?
Nu ştiu cât succes a avut sau dacă e înaintea mea sau sunt eu în urmă şi ea este prima, dar ceea ce vă pot spune este că nu concurăm niciodată, ne ajutăm unul pe altul. Încercăm să ne afirmăm împreună, dar şi separat, fiecare îl implică pe celălalt într-un proiect atunci când i se potriveşte. Dacă nu, evident, lucrăm şi cu alţi oameni, nu doar noi, tot timpul, împreună peste tot, soţ şi soţie.

Cum v-aţi cunoscut?
Ne-am cunoscut la facultate. Eu eram student, ea la fel. Ea scria cărţi. Pe atunci avea 20 de ani, iar eu eram foarte fascinat de ea. Îi citisem cărţile, avea şi un spectacol care, pe vremea aceea, se juca la Teatrul Naţional... am tot urmărit-o, mi-a plăcut de ea, i-am tot făcut declaraţii de dragoste şi, mă rog, după un an de zile, a cedat.

Sunteţi actor, în primul rând, şi farseur în al doilea. De ce la OTV? Cum de a ales un actor să lucreze la OTV?
A plecat totul dintr-o prietenie cu Florin Piersic. Pe vremea când se deschidea OTV-ul, eu eram la o televiziune tot foarte mică - Sigma TV, şi făceam o emisiune care se numea Actori de Milioane. L-am avut acolo invitat pe Florin Piersic şi mi-a spus: „Uite, am un prieten, pe Dan Diaconescu. Îşi deschide o televiziune". M-am mutat cu această emisiune la el, dar nu a mers, nu aveam audienţă, după care am încercat să facem altceva. Am început cu farse, am văzut că prind, au mare succes, mare audienţă. Şi atunci am rămas pe acest segment. Unele farse sunt amuzate, altele au urmări grave...

Ce urmări grave?

Mi-au spart maşina, mă mai înjură lumea pe la colţ de stradă, mă mai sună şi îmi spun diverse.

A fost vreuna dintre farse regizate? Se crede că totul este regizat la OTV.
Noi promovăm această idee şi spunem că totul este regizat, că totul este bine pus la punct, tocmai pentru că legea CNA ne interzice să provocăm suferinţă, să-i facem omului probleme, să-l punem într-o postură proastă şi, de multe ori, prin aceste farse se întâmplă asta. Dar, ele nu sunt regizate. Acesta este de fapt pariul nostru: fiind într-o emisiune în direct şi fiind undeva într-un top al farselor, se datorează faptului că le facem pe bune.

Unde vă simţiţi mai bine? Pe scenă sau la tv?

Pe scenă.

Cum vedeţi sistemul OTV? Cum de ajuns să aibă atât de mult succes încât să fie copiat de celelalte televiziuni?
Chiar azi, venind pe drum către Constanţa, vorbeam despre asta cu nişte prietene. Îmi admirau maşina pe care o am de la OTV. Mă rog, mi-a dat Diaconescu maşină de serviciu noul BMW Seria 7, o maşină foarte puternică şi foarte nouă, şi ele spuneau, că uite unde s-a ajuns cu această emisiune. Comentam acest aspect pentru că, în urmă cu ceva ani, în Caţavencu a apărut un articol care surprindea o realitate pe care pe mine mă amuza şi scria ceva de genu „Dan Daiconescu - omul în jurul căruia aproape s-a format o televiziune". I se spune televiziunea de debara, de garsonieră, de apartament. Dar acel apartament produce foarte mult, pentru că este o televiziune deschisă, a poporului. Aţi văzut, cine nu are treabă acasă vine la OTV, se stă în direct, se stă zile şi nopţi întregi acolo.

OTV-ul este doar o rampă de lansare? Sau vă gândiţi să îmbătrâniţi făcând farse la OTV?
La momentul acesta este doar o rampă de lansare. I-am spus lui Diaconescu că sunt în tratative cu cineva şi o să mă cam lipsesc de acest BMW .

Unde vă veţi duce?

Cred că va fi ceva în grupul TVR.

De ce la TVR? Nu aţi avea audienţa pe care o aveţi la OTV
Aş vrea ceva mai de suflet, vreau şi eu o echipă. Vreau şi eu să am oameni, să am lumină, să am sunet ca lumea. Acolo totul este din viteză: vii, dai telefoane, intri în direct. Nu avem machiaj, nu avem apă decât de la robinet, nu contează lumina, sunetul. Cei cu care lucrezi sunt în mare parte neprofesionişti, pentru că salariile sunt mici. Şi atunci se lucrează mult cu voluntari. Mă rog, pentru mine este ok, având mai mulţi ani ca ei în spate, dar acum, încerc să-mi depăşesc nivelul.

Vă urăm succes. Ce le uraţi dvs constănţenilor?

Sper ca, după acest spectacol, care este un pariu al meu cu mine, să aprecieze dacă într-adevăr eu pot mai mult decât să stau în direct, să dau nişte telefoane şi să fac nişte farse. Vreau ca ei, la final, dacă aplaudă, să o facă având convingerea că, într-adevăr, tipul ăla cu farsele poate să facă mai mult de atât, adică poate să facă şi artă.

{mos_ri:Gabriel Fatu} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • lump alin 03 May, 2009 01:07 te rog sa ma ajuti cu o farsa este vorba de sotia mea lump dana monica din gearmata timis 269 si acum sta an hateg aleea constructorului nr8 bl 6 B sc B etaj 3 ap 33 loc hateg jud hunedoara va rog sai faceti o farsa cum ca ati fi avocatul meu si propun divortul ampotriva ei si so antrebati daca este de acord cu procesul si daca are ampotriva ceva si de ce a luat pe fetita noastra REBECA an varsta de 1 an si 4 luni face 1 an si 5 luni pe data de 12 mai sai spuneti ca nu a facut bine ca a plecat si va avea probleme va rog sai faceti farsa asta eu va dau nr de tel al lui fratele ei VALI 0761976020