Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teodosie, convocat la Parchet

ro

31 Jul, 2009 02:31 1280 Marime text

ips_teodosie.jpgÎnalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost chemat, ieri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, în cauza în care este cercetat pentru luare de mită. Conform unor surse judiciare, este pentru a doua oară când Teodosie este chemat la Parchet, el refuzând anterior să dea declaraţii. De altfel, potrivit NewsIn, Toedosie este cercetat şi de DNA pentru abuz în serviciu în formă calificată, înşelăciune şi trafic de influenţă. Potrivit informaţiilor NewsIn, Teodosie a fost reclamat la DNA pe 19 mai 2009, de către Traian Chircu, iar dosarul se află în faza actelor premergătoare. Avocatul Dan Frangeti, reprezentantul legal al ÎPS, a precizat că arhiereul i-a comunicat că, în cursul dimineţii de ieri, a fost contactat telefonic de procurorii Parchetului General, care i-au solicitat să se prezinte după-amiază, între orele 16.00 - 17.00, la sediul instituţiei, fără să-i comunice despre ce anume este vorba. Totodată, avocatul a afirmat că a stabilit cu Înalt Preasfinţia Sa ca acesta să meargă însoţit de un alt apărător, din Capitală. Ramona Bulcu, procurorul-şef al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat că Teodosie era aşteptat la Parchet în cursul după-amiezii de ieri. Totuşi, potrivit declaraţiilor Danei Tiţian, consilierul Procurorului General al României, faţă de Înalt Preasfinţia Sa Teodosie încă nu a început urmărirea penală, în acest moment, ancheta aflându-se încă în faza întocmirii actelor premergătoare începerii urmăririi penale. Amintim că dosarul în care ÎPS Teodosie este cercetat pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urma autosesizării procurorilor constănţeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii