Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:20 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția sesizată prin apel 112. O tânără întinsă pe un Drum Județean. Ce au constatat oamenii legii

ro

21 Sep, 2023 16:47 1638 Marime text
imagine cu rol ilustrativ La data de 21 septembrie 2023, în jurul orei 04:45, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană se află întinsă pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. 

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 34 de ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, a fost victima unui eveniment rutier, informează IPJ Olt. 

Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea conducătorului auto și stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, a mai punctat sursa citată. 



Citește și:

Accident rutier în Constanța! Implicat un taxi (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii