Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seful Politiei din Costinesti a ajuns in fata Consiliului de Disciplina

ro

23 Aug, 2005 00:00 3002 Marime text

Infractorii fac victime printre oamenii legii

In cazul comisarului sef Stefan Munteanu de la Costinesti, seful IPJ Constanta a dispus cercetarea administrativa * In aceeasi situatie, se afla alti doi politisti care au instrumentat cazul tinerilor prinsi in flagrant furand de pe plaja, la fel ca si un alt agent, detasat de la IPJ Mures * Ancheta privind stabilirea identitatii unuia dintre infractori a fost preluata de catre Serviciul de Investigatii Criminale al IPJ Constanta * In urma cercetarilor, s-a stabilit ca acesta se numeste Peter Erno, din Harghita * La numai 20 de ani, tanarul are multe infractiuni la activ, fiind condamnat de mai multe ori

Seful Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, comisar sef Victor Popescu, a dispus noi masuri in cazul politistilor care au instrumentat cazul celor doi tineri prinsi in flagrant de furt de pe plaja de catre jandarmi. Astfel, seful Politiei Statiunii Costinesi, comisar sef Stefan Munteanu, agentul sef adjunct de politie Constantin Nastase si agentul de politie Adrian Tofaleanu, ambii din cadrul aceleiasi subunitati, precum si a inspectorului Adrian Buzea, ofiter de ordine publica, detasat de la IPJ Mures, vor fi judecati conform procedurilor legale in Consiliul de disciplina al IPJ Constanta, urmand a fi sanctionati. In plus, in cazul celor patru, a fost dispusa cercetarea administrativa iar toate activitatile de verificare in acest caz, au fost preluate din dispozitia sefului IPJ Constanta, de catre specialisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale al Inspectoratului. Potrivit celor declarate de purtatorul de cuvant al IPJ Constanta, comisar sef Marian Saragea, in urma investigatiilor si verificarilor efectuate de politisti s-au stabilit incertitudini in ceea ce priveste identitatea lui Ervin Forgacs, tanarul care a sarit in urma cu trei zile din masina politiei si a fost lovit de o autoutilitara in timp ce incerca sa scape de urmarirea politiei traversand dintr-o liziera DN 39. In urma unor cercetari amanuntite s-a stabilit de fapt ca adevarata identitate a acestuia, este Peter Erno, de 20 ani, din orasul Cristiru Secuiesc, judetul Harghita. Acesta este recidivist si fara ocupatie. Comisarul sef Marian Saragea a precizat ca pentru documentarea cu certitudine a identitatii lui Peter Erno, politistii Serviciului de Investigatii Criminale al IPJ Harghita l - au contactat fratele celui in cauza, caruia i-a fost prezentata spre recunoastere fotografia lui Peter Erno. Avand in spate experienta privind confuziile iscate in cazul stabilirii identitatii lui Viorel Gionea, pentru o mai mare certitudine, politistii constanteni din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au solicitat IPJ Harghita si fisa decadactilara a lui Peter Erno, stabilindu-se astfel de catre ofiterul criminalist prin compararea impresiunilor digitale ridicate de la cel in cauza cu cele existente in baza de date trimise de IPJ Harghita ca este vorba de una si aceeasi persoana, identitatea acestuia fiind "categorica". Peter Erno, nu este un amator intr-ale furturilor. Tanarul a mai fost condamnat la sase luni inchisoare cu suspendare pe timp de un an si sase luni pentru comiterea infractiunii de furt calificat din avutul particular, fiind arestat in aprilie 2003. In plus, Erno a mai fost condamnat la doi ani inchisoare tot pentru furt calificat din avutul particular si pentru violare de domiciliu in iunie 2003 de catre Judecatoria Odorheiu Secuiesc si are pusa in miscare actiunea penala in iulie 2005, pentru savarsirea aceleiasi fapte. Celor doi infractori prinsi in flagrant de jandarmi furand de pe plaja de la Costinesti, le-au fost intocmite dosare penale sub aspectul infractiunilor de furt calificat in dauna avutului privat si fals privind identitatea, urmand a fi prezentati judecatorilor in vederea dispunerii masuri legale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii