Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:56 26 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Printre inculpaţi, Racz Attila şi fraţii Livadariu Cum se amână judecata unei presupuse evaziuni de 20 de milioane de euro

ro

03 Oct, 2012 01:02 2187 Marime text
Dosarul penal în care arădeanul Racz Attila este judecat alături de mai multe persoane, printre care se numără şi doi constănţeni, pentru o presupusă evaziune fiscală de 20 de milioane de euro s-a aflat ieri în atenţia magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti. În scurt timp, şi Tribunalul din Braşov va demara judecata într-un alt dosar în care printre inculpaţi apar atât Racz Attila, cât şi fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar.

Ieri, Tribunalul Bucureşti a decis ca dosarul penal 76760/3/2011, cu obiect „infracţiuni de evaziune fiscală", unde printre inculpaţi apar fraţii Livadariu din Constanţa, celebrul arădeanul Racz Attila, dar şi alte persoane, să fie redeschis la finele acestei luni. Asta în condiţiile în care cauza a mai fost amânată de mai mult de zece ori. Prin intermediul unei informări oficiale, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că „inculpaţii Racz Peter Attila (şeful grupării), Livadariu Ion, Livadariu Stelian şi Costache Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul produselor petroliere, ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 87.386.308.61 lei (peste 20 de milioane de euro)". După cum arătam şi mai sus, în scurt timp, la Tribunalul din Braşov va debuta judecata într-un alt dosar, în care printre inculpaţi apare atât Racz Attila, cât şi fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar. Această ultimă cauză are ca obiect „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup" şi va fi pe masa judecătorilor braşoveni la începutul săptămânii viitoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii