Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul de la Ramnicu Valcea cere achitarea la Constanta

ro

03 Apr, 2009 02:51 963 Marime text
Curtea de Apel Constanţa urmează să pronunţe un verdict în procesul primarului şi viceprimarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău şi Nicolae Dicu. Celor doi li se impută infracţiunea de luare de mită, iar procesul lor a fost strămutat la Constanţa, după ce, iniţial, s-a judecat la Alba Iulia. De menţionat că dosarul a suferit două strămutări, începând cu anul 2006, prima dată de la Râmnicu Vâlcea la Alba Iulia, iar apoi la Constanţa. Avocaţii celor doi au solicitat achitarea clienţilor lor, pe motiv că faptele nu au fost săvârşite de ei. La polul opus, procurorii anticorupţie au cerut ca Gutău şi Dicu să fie condamnaţi, argumentând că faptele expuse în rechizitoriu au fost demonstrate prin probele administrate de instanţă. În actul de acuzare s-a reţinut faptul că, în perioada aprilie - iulie 2006, cei doi ar fi pretins suma de 50.000 de euro de la denunţătorul Eduard Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Decizia Curţii de Apel Constanţa va putea fi atacată în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii