Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Pentru un pahar, ma aresteaza astia"

ro

14 Apr, 2009 02:32 917 Marime text
„Asasinul din bucătărie" a fost deferit instanţei. Ion Bădescu, suspectul crimei comise în luna februarie, în Lumina, a fost trimis în judecată, în stare de arest, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de omor.

Bărbatul este acuzat că, în seara de 16 februarie 2009, în jurul orelor 19.45, în bucătăria locuinţei sale din Lumina, l-a lovit cu pumnul în faţă de mai multe ori pe Nicu Mirea, de 31 de ani, iar apoi l-a înjunghiat cu un cuţit de nouă ori în zona gâtului. Tragedia s-a petrecut în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului exagerat de alcool. Anchetatorii spun că pumnii aplicaţi de Bădescu i-au provocat victimei o fractură de piramidă nazală şi multiple hematoame la nivelul feţei, în timp ce loviturile de cuţit i-au cauzat leziuni grave care au dus imediat la moarte, prin asfixie mecanică. În rechizitoriu se arată că, după comiterea faptei, suspectul i-ar fi declarat unei martore că are un băiat plin de sânge la el în casă, menţionând că „o să văd ce o să păţesc pentru un pahar de băutură, că mă arestează ăştia" şi părând „agitat, tulburat şi parcă turbat şi evident în stare de ebrietate". Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, Ion Bădescu a afirmat că îi pare rău că a acceptat ca victima să vină la el acasă şi că, totodată, nu este sigur că el ar fi ucis-o. Dosarul a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanţa, unde se va fixa primul termen de judecată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii