Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:10 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii-eroi din Kosovo

ro

19 Jun, 2009 02:19 4835 Marime text
jandarmi_kosovo.jpgPlutonierii Cătălin Ichim, Marcel Ghenu, Alexandru-Daniel Chirilă şi sergentul major Valentin Sorescu sunt cei patru luptători ai Grupării de Jandarmi Mobile Tomis întorşi recent din Kosovo. 

Cei patru şi-au încheiat stagiul de un an în cadrul misiunii de menţinere a păcii în provincia Kosovo, primele şase luni fiind sub egida ONU, iar ultima perioadă desfăşurându-se în cadrul misiunii EULEX. Jandarmii au povestit că, printre atribuţiile de serviciu care le reveneau în Kosovo s-au numărat şi misiuni pentru eliberarea unor ostatici capturaţi de terorişti, dar şi misiuni de capturare şi arestare a unor persoane învinuite de crime de război. Totodată, luptătorii au participat şi la misiuni ocazionale, de escortare a membrilor Parlamentului din Kosovo. Legat de misiunile din Kosovo, sergentul major Valentin Sorescu a relatat un incident petrecut pe 1 mai, la Mitroviţa, în apropierea Curţii de Justiţie. „La un moment dat, în jurul orelor 19.00-19.30, trei sau patru persoane au ieşit dintre blocuri şi au început să arunce cu cockteiluri Molotov înspre noi", a povestit luptătorul. Acesta a adăugat că cei responsabili pentru această faptă nu au fost identificaţi, dar a precizat că acesta a fost cel mai tensionat moment din perioada petrecută în Kosovo. Plutonierul Alexandru-Daniel Chirilă se află în structurile Ministerului de Interne din anul 1999 şi, pentru el, aceasta a fost cea de-a treia misiune internaţională la care a participat. La rândul său, plutonierul Cătălin Ichim s-a aflat la cea de-a doua misiune de acest gen, fiind încadrat în MAI tot din 1999. Pentru sergentul major Valentin Sorescu, care lucrează din 2002 în minister, şi pentru plutonierul Marcel Ghenu, care are o vechime de peste 14 ani în MAI, a fost prima misiune internaţională. „Aceasta este o unitate de elită, pentru că selecţia este foarte dură pentru cei care pleacă în Kosovo, însăşi perioada de pregătire fiind şi o selecţie", a afirmat locotenent colonelul Sorin Mustăţea, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii