Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspector de la Executări Silite, pus în libertate

ro

08 Dec, 2012 00:00 1518 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a decis punerea în libertate a lui Cristian Laurenţiu Margine, inspector în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea - Serviciul de Executări Silite. Acesta este cercetat de procurori sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri private, complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la delapidare, toate faptele comise în formă continuată.

Revenind la decizia Curţii de Apel, ieri judecătorii au admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de Margine, dispunând punerea în libertate a inspectorului. Decizia este definitivă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea spun că inspectorul, alături de soţia sa, ar fi furnizat în perioada iulie 2011- mai 2012 unui număr de şase administratori de societăţi comerciale de pe raza judeţului Tulcea un număr de 106 facturi fiscale fictive redactate în numele a cinci societăţi comerciale. Organele de anchetă susţin că aceste documente atestau livrări de mărfuri şi prestări de servicii fictive, în scopul deducerii unor cheltuieli de câtre beneficiari, modalitate prin care a ajutat reprezentanţii firmelor care au primit documentele fictive să cauzeze bugetului consolidat de stat un prejudiciu total de 395.593, 04 lei, din care suma de 216.976 lei reprezentând TVA şi impozit pe profit în legătură cu actele materiale de evaziune fiscală şi suma de 178.617 lei prejudiciul în legătură cu infracţiunea de delapidare. În sarcina soţilor Margine s-a mai reţinut că ar fi plăsmuit şi chitanţe fictive de unde rezulta că s-a încasat contravaloarea tranzacţiilor nereale, cât şi contracte de prestări servicii, situaţii de lucrări, etc. care nu aveau corespondent în realitate, după cum arătă procurorii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii