Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:08 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Euro Finance Constanţa se închide pentru trei ani

ro

08 Sep, 2010 03:00 1432 Marime text

euro_finance_des.jpgRusev Kalin Petkov şi Iliev Krasimir Nikolov, ambii cetăţeni bulgari, patronii societăţii comerciale Euro Finance SRL, au decis suspendarea activităţii societăţii pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de 10 septembrie. Asta, din cauza modificărilor legislative adverse precum şi din lipsa activităţii în acest moment. Mai mult decât atât, conform Monitorului Oficial al României, Partea IV-a, cei doi bulgari au numit-o în funcţia de contabil pe Cristina Luminiţa Belibou. Cu ocazia suspendării activităţii, patru puncte de lucru ale SC Euro Finance SRL au fost închise.

Două dintre acestea sunt situate pe strada Ştefan cel Mare la nr. 30, respectiv 35-37. Celelalte puncte au funcţionat în localitatea Eforie Nord. Nu este de omis faptul că SC Euro Finance SRL, fiind specializată în schimburi valutare, s-a aflat deseori în atenţia Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Constanţa, dar şi a Poliţiei, după ce mai mulţi clienţi ai unităţii s-au plâns de practicile firmei. Cel mai adesea, clienţii nemulţumiţi reclamau că au fost păcăliţi de angajaţii firmei, în sensul că au primit mai puţini bani decât ar fi trebuit, la efectuarea schimbului valutar. De altfel, numărul celor nemulţumiţi de SC Euro Finance SRL este mult mai mare, în condiţiile în care firma celor doi bulgari are puncte de lucru în mai multe judeţe din ţară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii