Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:11 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi morti si cinci raniti in accidentul de langa Casicea

ro

26 Apr, 2010 03:16 2675 Marime text
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite într-un accident petrecut vineri noapte, în jurul orei 00.40, în apropiere de localitatea Casicea.

Cosmin Barbu, de 32 de ani, din localitatea constănţeană Amzacea, a condus un autoturism dinspre localitatea Credinţa spre localitatea Casicea şi, ajungând la km 100, a pierdut controlul direcţiei şi a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un copac de pe partea dreaptă a sensului său de mers, răsturnându-se într-un şanţ.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi al pasagerului din dreapta spate, Dumitru Popa, de 34 de ani, din Amzacea şi rănirea uşoară a altor cinci persoane care se aflau în autoturism, şi anume, Claudiu Andrei Leu, de 19 ani, Taner Osman, de 19 ani, George Gabi Nat, de 18 ani, Dănuţ Cristea, de 20 de ani şi a lui Paul Leu, de 20 de ani.

Cei cinci au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a beneficia de îngrijirile necesare.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului reiese faptul că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Poliţiştii de la rutieră au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Abdula Diner 27 Apr, 2010 10:45 condoleante familiei barbu si familiei popa
  • SIMONA 26 Apr, 2010 11:04 CONDOLEANTE FAMILIEI BARBU.SOCANTA VESTE.