Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine-l judecă pe Bogatu?

ro

10 Feb, 2011 01:46 2479 Marime text
cap_1.jpgDirectorul suspendat din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, fostul vameş Eugen Bogatu, va compărea în faţa judecătorilor pentru a răspunde acuzaţiilor de corupţie aduse de anchetatori înainte de sfârşitul lunii, potrivit unor surse avizate. Întrebarea la care apropiaţii anchetei nu au încă un răspuns este cărei instanţe i se va înainta dosarul.

Aşa cum am arătat într-o ediţie anterioară, deşi numele senatorului PDL Mircea Banias fusese vehiculat în acelaşi dosar - fapt ce a atras iniţial competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - politicianul nu se regăseşte pe lista celor ce vor fi trimişi în judecată în această etapă, alături de Bogatu regăsindu-se doar afaceristul Said Baaklini şi directorii din cadrul UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu şi Adrian Coriolan Preda. În acest context, în lipsa senatorului, date fiind infracţiunile pentru care vor fi judecaţi Bogatu şi presupuşii săi complici, competenţa de judecare a procesului nu va mai reveni Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci Tribunalului. Potrivit comunicatului remis de DNA la momentul luării măsurii arestării preventive faţă de Eugen Bogatu de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acuzaţiile sub care a fost cercetat acesta sunt de favorizarea infractorului, trafic de influenţă şi, respectiv, „infracţiunea de a intermedia şi de a înlesni efectuarea de operaţiuni comerciale de către un agent economic privat, dacă fapta este de natură a-l aduce direct şi indirect foloase necuvenite, săvârşită de o persoană care, în virtutea funcţiei, are sarcina de a supraveghea şi controla un agent economic privat".

Constanţa, Caraş-Severin sau Bucureşti?

Întrebarea care se ridică în acest context este cărui Tribunal i se vor adresa procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din moment ce, potrivit legii şi, mai ales, speţei de faţă, dosarul ar putea fi trimis către trei instanţe. Mai exact, este vorba despre Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Bucureşti şi, nu în ultimul rând, Tribunalul Constanţa. Totuşi, surse apropiate anchetei susţin că, cel mai probabil, dosarul se va duce la Bucureşti, dat fiind că interesele de soluţionare a cauzei în mod favorabil acuzaţilor ar putea fi mari la instanţa din Caraş-Severin şi la cea din Constanţa, în contextul funcţiilor deţinute de Baaklini şi, respectiv, Bogatu în cele două judeţe. Nu în ultimul rând, este de precizat că la momentul de faţă procurorii DNA lucrează la întocmirea rechizitoriului prin care vor fi deferiţi instanţei cei patru suspecţi, după ce acestora le-au fost aduse la cunoştinţă probele şi dovezile adunate împotriva lor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • CONSTANTENI 10 Feb, 2011 21:16 auziti fratilor,astia adunau si 100.000 euroi pe tura.....frate....suntem chiar invidiosi....ordinarii !!!! la puscarie cu toti !!!
  • tomass 10 Feb, 2011 17:14 Mai cartela zii nume nu ne lasa in suspans.
  • constanteni 10 Feb, 2011 09:50 sa fie arestati si aia care au plecat din sistem si sunt mari patroni de firme.au viloaie,masini scumpe si-si petrec concesdiile afara,asta asa...ca sa nu vada prostimea cat cheltuie ei !!!!
  • justice 10 Feb, 2011 09:48 sa vedeti spagi la vama constanta-nu aia cu bicicleta sint contrabandisti marfurile de la niro si europa cum sint aduse? prin constanta din china -ale cui sint? mnicu gheara sponsor pdl si alui basescu si al lui dan diaconescu i a dat yachtul de la ibiza si vila impreuna cu adraian tarau jr care facea contrabanda cu produse petroliera la bihor unde sef vama era cind afugit sa nu fie arestat vasile blaga-la niro director este politistul cu emisiuni juridice la otv i badea care a fost la dna....avocat al contrabandistilor a fost,,,,,elena udrea....ei sint in spatele partidului popo ului cu silviu prigoana asociat al lui tarau jr in firma rosal in chicago-si onaca si danut liga omul lui basescu-ati inteles cine face contrabanda in portul constanta drag lui piratul omul lui dumitru nicussor de la securitate si sri?
  • cartela 10 Feb, 2011 08:27 Deci dl Bogatu a fost vames...Probabil pe tura lui lucrurile se petreceau ca la vama Siret, Halmeu etc, etc.Din spaga "economisita" omul si-a cumparat postul de director la APC, adica la o vaca de muls.Bineinteles ca economia nu merge daca in functii de conducere ajung tot felul de impostori.Cunosc o fosta chelnarita care a ajuns vamesa.Astept cu interes ziua in care va ajunge...directoare.