Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:01 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bataie din cauza muzicii date prea incet

ro

22 Apr, 2004 00:00 704 Marime text
Un barbat in varsta de 51 de ani, din satul Viisoara, a ajuns marti seara, in stare grava, la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean, dupa ce a fost victima unei agresiuni. Gheorghe Iacob lucreaza ca paznic la o vila in constructie, situata la iesire din municipiul Constanta si in seara zilei de marti era de serviciu. Pentru ca muncitorii sa lucreze mai cu spor, la fata locului fusese adus un radiocasetofon. Marti seara, Iacob a dat mai incet la muzica, gest care l-a deranjat foarte tare pe unul dintre constructorii care se mai aflau inca la munca. Cei doi au avut un schimb dur de replici, cearta degenerand in scurt timp intr-o bataie adevarata. Paznicul a incasat mai multe palme, dupa care a fost imbrancit de constructor. Din nefericire, Iacob a "aterizat" chiar pe scarile care duceau spre beci, suferind multiple traumatisme si leziuni. Martorii la eveniment au sunat imediat la Serviciul de Ambulanta si o masina a sosit imediat la fata locului, preluand victima. Odata ajuns la Spitalul Judetean, Iacob a fost diagnosticat cu traumatism toraco-pulmonar acut inchis si fracturi costale. Dupa acordarea primului-ajutor, barbatul a fost internat in Sectia de Neurochirurgie. In prezent, Gheorghe Iacob se afla in afara oricarui pericol, dar va mai ramane cateva zile sub observatie medicala. Pacientul nu a depus plangere penala, astfel ca agresorul nu poate raspunde penal pentru comiterea infractiunii de loviri si alte vatamari. Din aceasta cauza, impotriva muncitorului va fi luata doar masura sanctionarii contraventionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii