Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Audienţe sistate la serviciul secret SIPI Constanţa

ro

28 Jul, 2011 00:51 2034 Marime text
sipi_florin_dan_.jpgDacă, la sfârşitul anului 2010, cei care doreau să se înscrie pentru audienţe la şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa o puteau face în fiecare marţi, între orele 10.00-11.30., în prezent acest lucru nu mai este posibil. Şi asta deoarece procedura mai sus precizată a fost sistată. De menţionat că, pe vremea când SIPI Constanţa era condusă de subcomisarul Florin Dan Secăreanu, şeful serviciului avea audienţe în fiecare marţi, între orele 10.00-11.30. La rândul lor, adjuncţii subcomisarului Secăreanu, anume comisarul Marius-Daniel Manole şi comisarul-şef Ion Constantin, amândoi şefi de birou, puteau fi vizitaţi miercurea şi, respectiv, joia, în acelaşi interval orar. Din data de 15 iulie, comisarul Marius Daniel Panait, fost lucrător în cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa al DGA, este noul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii