Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:17 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sezonul inaugurarilor politice

ro

20 Apr, 2007 00:00 984 Marime text
1177002593.jpg

Doua mari evenimente vor avea loc in ziua de 27 aprilie anul acesta. Ambele organizate de ministerele transporturilor: unul al Romaniei si altul al Ucrainei.

Fiecare dintre ele isi are sensul sau politic si electoral: colectarea de voturi. Astfel, in ziua cu pricina se va inaugura tronsonul de autostrada Drajna- Cernavoda si tot atunci, vecinii nostri ucraineni, reinaugureaza canalul Bastroe. Pentru cele doua parti este doar o chestie de orgolii. Tocmai de aceea, nu este imposibil ca noul ministru al Transporturilor din Romania, Ludovic Orban, sa demareze aceasta actiune pentru a face ca momentul ucrainean sa nu mai aiba aceeasi perceptie la romani. Iar dupa aceea, totul va intra in normal si, desigur, se va uita de canal. In schimb, autostrada ramane momentul politic electoral mai tare decat nereusita tuturor guvernelor postdecembriste in problema Bastroe. Primul care s-a grabit sa anunte evenimentul a fost directorul adjunct al Departamentului pentru transport maritim si fluvial din cadrul Ministerului ucrainean al Transporturilor si Comunicatiilor, Viktor Sudarev. Cu o voce mieroasa, acesta chiar a spus ca "in relatiile cu partea romana, care pana acum a avut o parere negativa fata de ideea realizarii canalului Dunare-Marea Neagra pe bratul Bastroe, a aparut o nota constructiva". Mai pe intelesul tuturor, au cam fost lasati in pace de guvernantii nostri, pentru care constructia nu mai prezinta niciun interes fata de alte chestiuni arzatoare la ordinea zilei. Revenind la cele spuse de oficialul ucrainean, putem sa intelegem orice, chiar si ca Ministerul roman de Externe, cel al Mediului inconjurator, precum si o serie de alte institutii si-au schimbat pozitia antiucraineana fata de problema realizarii canalului de navigatie pe Bastroe. Asa o fi, pentru ca numai in felul acesta se poate deduce delasarea guvernantilor in respectiva chestiune. Totodata, oricine cunoaste cat de cat astfel de fenomene, pricepe ca evenimentul organizat de Ministerul Transporturilor este o mascare a celui ucrainean printr-un altul mai rasunator. Si asa se face ca, acum doua zile Orban, care s-a deplasat cu soferul pe bancheta din spatele masinii s-a repezit pana la Drajna. Venind cu lectia invatata de la birou, cu gandul ca va fi jale mare pe sosea si ca romanii trebuie sa ajunga de 1 mai foarte repede la bulgari, pe loc a hotarat: "cu trei zile inainte vom da drumul si acestui tronson". Nici macar nu s-a pus problema parcarilor sau daca exista sau nu puncte de urgenta. Cand este vorba sa se vada ce a facut guvernul minoritar Tariceanu nu se mai ia in calcul nimic. Totul ca sa se poata bifa si acest obiectiv ca fiind finalizat, astfel incat sa poata aduna voturi pentru marea realizare a liberalo- maghiarilor de la instalarea lor la conducere. Asa se face ca, dintr-o data, au fost impuscati doi iepuri: inaugurarea, ca moment politic a autostrazii si scaderea impactului pe care l-ar avea asupra opiniei publice redarea in folosinta a canalului Bastroe de catre ucraineni.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii