Gimnaste de la CS Victoria Cumpăna, prezente la selecția pentru loturile naționale de ansambluri (GALERIE FOTO)
Gimnaste de la CS Victoria Cumpăna, prezente la selecția pentru loturile naționale de ansambluri (GALERIE FOTO)


Federația Română de Gimnastică Ritmică a organizat selecția pentru ocuparea locurilor în loturile naționale de ansambluri junioare și senioare, un moment esențial pentru viitorul acestui sport la nivel internațional.
La această etapă s-au prezentat 31 de gimnaste din întreaga țară, dintre care șase sportive provin de la Clubul Sportiv Victoria Cumpăna:
Categoria Senioare - Țilincă Izabela;
Categoria Junioare - Ulrich Maya, Luțan Antonia, Luțan Andrada, Georgescu Bianca, Banciu Amalia.
Aceste loturi naționale își propun obiective de anvergură: participarea la Campionatul Mondial din 2027, la Campionatul European, precum și calificarea la Jocurile Olimpice din 2028.
Pregătirea lotului de ansamblu senioare se va desfășura la București, iar cea a lotului de ansamblu junioare va avea loc în comuna Cumpăna, sub îndrumarea antrenorului principal Elena Vlad și a antrenorului secund Luiza Ghelberg.
Rezultatul final al selecției și componența oficială a loturilor vor fi anunțate în câteva zile, după analiza testelor efectuate.
Administrația Publică Locală Cumpăna adresează sincere felicitări sportivelor participante, antrenoarelor și părinților pentru implicarea, efortul și dăruirea lor. Le ținem pumnii sportivelor noastre și le dorim mult succes. Prin munca depusă și rezultate de excepție , acestea contribuie la consolidarea imaginii comunei noastre ca un veritabil centru al performanței în gimnastica ritmică românească. Mulțumiri, este mesajul de pe pagina de Facebook „Cumpăna News“.
Sursa foto galerie: Facebook (Cumpăna News)
Citește și:
Gimnastică ritmică
CS Victoria Cumpăna, rezultate deosebite la Naționale. „Numele comunei noastre, pe podiumul sportului românesc“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp