Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nastase, la Mizil, cugetand despre Mazare

ro

30 Mar, 2009 03:14 1468 Marime text
emilian_editorial.jpgVineri, fostul premier al României, dintr-o guvernare apusă, era la strâns gunoiul care a rămas din a sa campania electorală. Mai ales că nimeni nu mai adunase afişele electorale roşii cu care figura lui umpluse toate gardurile din Mizil.

Şi pentru că tot se afla la locul potrivit, s-a apucat şi de dat declaraţii. Şi ce a spus el, printre altele? Păi, printre altele, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a afirmat că, prin declaraţia privind propunerile primite pentru a candida la Preşedinţie, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a vrut să transmită mesajul că în PSD există şi alţi posibili candidaţi la funcţia supremă în stat. Mai exact, ca să priceapă toată lumea, Năstase i-a dat de înţeles lui Mazăre şi celor care l-au întrebat că nu ar fi cel mai nimerit pentru a candida la Preşedinţia României. Năstase a mai fost întrebat şi ce şanse ar avea primarul Constanţei să fie nominalizat de PSD drept candidat la funcţia de preşedinte al României. Fără echivoc, cel mai mare om al PSD a spus că „Radu Mazăre, dacă îşi doreşte lucrul ăsta, o să-l afirme public". Însă, „se va face evaluarea necesară în cadrul partidului, dar deocamdată cred că el a vrut să ne spună că, iată, există şi alţi candidaţi în cadrul partidului şi trebuie să ne gândim serios".
Şi pentru a mai îndulci un pic tonul referitor la intenţiile primarului Constanţei, Adrian Năstase a spus că un lucru este sigur: are „un mesaj anti-Băsescu foarte clar, pe care alţi colegi poate că nu-l au atât de evident". Mai clar, Năstase a vrut să spună că nu este cazul acum ca Mazăre să ia în calcul candidatura. Şi că trebuie să lase locul altora.
Năstase a mai spus că, oricum, candidatul PSD pentru Preşedinţie va fi stabilit în urma discuţiilor din PSD, iar astfel de discuţii au loc pentru găsirea celei mai bune soluţii.
Întreaga discuţie pe această temă a început după ce primarul municipiului Constanţa a declarat, cu o zi înainte, că a primit foarte multe propuneri de a participa la alegerile prezidenţiale, atât din PSD, cât şi din partea unor oameni de afaceri, dar că nu este interesat, nu pentru că se teme de „bătaie", ci pentru că, pur şi simplu, nu vrea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii