Judecătorii constănţeni şi justiţia strâmbă

Nu o dată, am avut ocazia să scriu despre hotărârile mai mult sau mai puţin controversate ale judecătorilor constănţeni. Despre judecata lor, judecată care părţilor li se părea cel puţin suspectă. Despre balanţa înclinată într-un mod nefiresc a justiţiei constănţene. De fiecare dată, am fost percepută - în cel mai bun caz - ca fiind tendenţioasă, căutând dedesubturi spectaculoase în spatele unor hotărâri care sub nicio formă nu depăşeau cadrul legal. După mai mulţi ani şi numeroase sentinţe care-mi pot părea ca fiind judecate strâmb, am ajuns la concluzia că, poate, de vină nu-s judecătorii constănţeni.

Şi nici măcar justiţia de la malul mării. De vină este ţara în care trăim. De vină este sistemul juridic care permite existenţa unor fenomene abominabile (în opinia mea). De vină suntem noi, cetăţenii, că ne încăpăţânăm să credem în dreptatea faptelor şi a documentelor, a victimelor moarte-n stradă în urma accidentelor rutiere, uitând de sistemul juridic mai degrabă discreţionar care domină instanţele. Ştiu că sună dur ceea ce zic. Dar cum altfel să mi se pară şi cum altfel să văd lumea justiţiei (constănţene, cel puţin, căci cu aceasta sunt cât de cât familiarizată) când oamenii ucid alţi oameni în accidente rutiere, iar în instanţă sunt condamnaţi la trei luni ... cu suspendare?! Cum altfel să văd justiţia de aici când vânzătorii prinşi în timp ce le comercializau telefoane mobile deţinuţilor din penitenciar (într-un dispreţ total al legii) sunt condamnaţi la ... o lună de închisoare?! Fireşte, tot cu suspendare. Cum să privesc cu încredere în justiţia de la malul mării, când cei mai mulţi dintre judecători (apăsaţi de propriile probleme... sau cel puţin aşa îmi place să cred) nu au timp de necazurile cetăţenilor. Nu au timp nici să-i asculte şi, cel mai probabil, nici măcar să le citească dosarele. Şi cine i-ar putea învinui, pe de o parte? Cu peste 45.000 de dosare nou-înregistrate anual pe rolul Judecătoriei Constanţa - practic, mii de cauze care li se adaugă sutelor de mii deja înregistrate în anii anteriori şi nesoluţionate - cine îi poate învinovăţi pe judecătorii acestei instanţe că sunt grăbiţi, repeziţi sau că n-au timp să asculte problemele cetăţenilor (eventual, într-o şedinţă de judecată cu 70 de dosare)? Nu, vina este a sistemului, a ţării, a noastră - a cetăţenilor. Că nu înţelegem că nu mai avem ce aştepta de la o ţară cu un sistem juridic bolnav care, în loc să-şi revină în urma numeroaselor reforme, pare mai degrabă să se îndrepte vertiginos spre colaps. Că nu vrem să înţelegem că justiţia nu ne poate ajuta dacă nu ne aflăm printre privilegiaţi. Sau decât dacă, prin cine ştie ce joc absurd al sorţii, zarurile pică în favoarea noastră (judecătorul se trezeşte bine-dispus în ziua în care trebuie să pronunţe soluţia, află că i-a intrat fiul/fiica la facultate - tot de Drept, normal, sau cine ştie ce alte motive care ar putea sta la baza fericirii unui înalt magistrat).