Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întărâtă-i, drace! Şeful mascaţilor, scandaloasele fotografii şi ... campania electorală

ro

12 Nov, 2012 00:00 2608 Marime text
Ionut-Zagoneanu.jpgRespect şi teamă, frică, dar şi încredere, în egală măsură. Asta este ceea ce ar trebui să inspire, într-un stat de drept, instituţia poliţiei. Temut de unii şi respectat de alţii, dar cu siguranţă un nume de care mulţi au auzit în Constanţa prin însăşi funcţia pe care o deţine, şeful „mascaţilor" de la malul mării pare să-şi fi pierdut prestigiul, în opinia unora, în urma „incendiarelor" fotografii date în presă week-end-ul care doar ce a trecut. Sau, cel puţin, asta s-a intenţionat.

Dincolo de „ghiduşiile" şi caraghioslâcurile redate de imortalizările cu pricina, dincolo de cât de sexy era sau nu în (aproape) costumul lui Adam comandantul în discuţie şi, mai ales, dincolo de orice glume s-ar face sau nu în poliţie sunt mai multe semne de întrebare care se ridică legat de noul scandal în care a fost implicată, vrând-nevrând, Poliţia Constanţa. Fireşte, nu este de căderea mea să spun dacă a făcut bine sau dacă a făcut rău şeful poliţiştilor cu cagule. Nu este de căderea mea nici să judec dacă imaginea poliţiei este sau nu pătată, în condiţiile în care comandantul a admis fără probleme autenticitatea fotografiilor şi le-a explicat cât se poate de simplu: şi poliţiştii sunt oameni şi au simţul umorului.

Altceva, însă, mă intrigă, ceva ce riscă să se dilueze în valul discuţiilor pricinuite de noul scandal, dacă nu este semnalat. De ce au apărut, totuşi, fotografiile în presă? Mai exact, de ce au apărut acum? Tot în urma declaraţiilor personajului în discuţie, am înţeles că nu este vorba despre fapte neapărat de factură recentă, ci ar fi nişte imagini mai vechi. Ok, nu s-au şters până acum din anumite considerente pe care cu siguranţă le cunosc cei implicaţi. Da, dar de ce s-a aşteptat tocmai acest moment pentru ca ele să fie publicate în presă. De ce acum, la începutul campaniei electorale? Cine a avut interes să-l discrediteze, sau să încerce să-l discrediteze pe şeful celei mai cunoscute structuri din poliţie, singurul compartiment de care infractorii mai au, cât de cât, teamă (celebra expresie „Şase! Vin mascaţii!" cred că ne vine tuturor în minte)?

Cine a vrut să-l transforme pe acest comandant de poliţie, care şi-a atras o reputaţie de dur, într-un ... miştocar (în cel mai bun caz)? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care cred că cei în drept ar trebui să găsească răspuns. Şi aş putea să merg încă şi mai departe şi să pun punctul pe „i": cine a avut interes să terfelească imaginea Poliţiei Constanţa fix la începutul campaniei electorale? Să existe vreo legătură între cele două sau să fie pură coincidenţă, iar fotografiile să fi fost date în presă pur şi simplu ca o răzbunare din partea vreunui subaltern al comandantului, aşa cum se vehicula, la un moment dat? Şi, mergând chiar mai în profunzime, să existe vreo legătură între respectivele fotografii, începutul campaniei electorale şi faptul că se spune că şeful mascaţilor ar fi fost „curtat" în ultima vreme, cu insistenţă, de diverse partide politice în vederea ... reorientării profesionale? Adică, cel care a dat „share" la imaginile cu şeful mascaţilor a vrut să-l discrediteze ca reputat poliţist, ca şef de structură sau ca.. eventual politician? Iată nişte semne de întrebare care ne fac să ne dăm seama că, dincolo de hăhăiala momentului, dacă vreţi să-i spunem aşa, problema este cu mult, mult mai complexă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mircea 12 Nov, 2012 07:55 Daca asa inteleg sefii din politie "sa promoveze" imaginea institutiei, atunci cel mai bine ar fi sa recurga la demisia de onoare. Nu il stiu pe acest politist dar mi se pare impardonabil sa apari asa in fata subordonatilor. Sa pretinzi apoi si respectul lor si al cetateanului???