Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În iulie, l-au „omorât" pe Iona, acum au „violat-o" pe Mara!

ro

01 Sep, 2011 00:00 2111 Marime text
lavinia_bun.jpgAbsolventul de clasa a XII-a se întoarce de la examen, părinţii îl asaltează:

- Hai spune, cum a fost?

- Nimic deosebit, numai că examinatorul s-a nimerit a fi o persoană foarte credincioasă, după fiecare frază spusă de mine ridica ochii spre cer şi repeta Doamne fereşte!

Cum românul ştie să fac haz de necaz, iată că bancurile despre Bacalaureatul 2011 nu au întârziat să apară. Şi dacă nu ar fi de râs cu siguranţă este de plâns cu lacrimi de crocodil. Nicio clipă nu mi-aş dori să fiu în pielea unui părinte a cărui odraslă susţine a doua oară şi tot degeaba examenele din cadrul bacalaureatului. Nu ştiu cine este vinovat pentru dezastrul din învăţământ, dar am convingerea că gradul redus de promovare nu ţine doar de clasa politică, ci mai ales de modelele promovate de societate. Copiii ăştia de la cine să înveţe, din moment ce sunt în permanenţă scoşi în faţă numai analfabeţi care nu au nici măcar bunul simţ să admită că au câştigat bani dintr-o întâmplare a sorţii, a tranziţiei prelungite.

Sunt sigură că ce s-a întâmplat anul acesta va fi o lecţie binemeritată pentru generaţiile care acum păşesc în anii terminali de liceu şi că poate peste doi, trei ani, promovabilitatea la examenul de maturitate va reuşi să depăşească 50% fără intervenţii, şpăgi şi camere de supraveghere.

Cu siguranţă se vor găsi destui pesimişti sau rău-intenţionaţi care vor încerca să anuleze ceea ce se face în acest moment pentru scoaterea acestui popor şi mai ales a tinerei generaţii din criza valorilor însă, de undeva, trebuie început. Şi slavă Domnului că existe suficiente căi de rezolvare şi cu condiţia ca părinţii pe de o parte şi şcoala de cealaltă parte să se implice mult mai mult. Eşecul Bac-ului din acest an are deja explicaţii tardive, viitorul este însă cu mult mai important şi fiecare putem contribui la îmbunătăţirea situaţiei. Dragi părinţi, nu mai cumpăraţi telefoane mobile de ultimă generaţie, console şi ipad-uri micilor tirani care vă aşteaptă acasă, înlocuiţi-le cu cărţi, bilete la teatru sau cu un curs de istorie sau cunoaşterea mediului. Ştiu că Slavici poate să vă pară demodat în 2011, însă doar prin lectură odrasla dvs va afla cine este Ghiţă cârciumarul, Ana şi Lică Sămădăul! Altfel, ca şi în iulie, când l-au „omorât" pe Iona, şi anul viitor şi peste 10, 15 ani... cine ştie, din neştiinţă, ce alte personaje vor mai viola sau decapita copiii noştri. (ex: „Ana moare şi nu mai prinde Învierea", sau „Mara organizează un concurs pentru toţi care veneau la moară"! )

Serviciul copiilor este şcoala, iar ei îl batjocoresc. Haideţi cu toţii să facem în aşa fel încât profesorii şpagagii să nu mai aibă pentru ce să-şi ceară „dreptul", iar elevii să înceapă să-şi spună: „cu copiatul nu mai merge"!

Pentru că, exact cum îi spun şi copilului meu, întotdeauna există şi alternativă, ori învăţaţi ori încercaţi să vă găsiţi un alt drum în viaţă, altul decât cel oferit de educaţie..

Şi încă ceva dragii mei, „Moara cu noroc" nu începe într-o zi în care Mara şi-a deschis moara, ci se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşte, iar în final, apa şi focul purifică locul. N-ar fi rău să încercăm şi noi!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii