Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:50 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristel, lovit de criza?

ro

16 Mar, 2009 03:14 1414 Marime text
cecilia_noua.jpgDe la sfârşitul anului trecut, se tot vorbeşte despre criza economică şi, mai ales, despre modul în care aceasta afectează toate sectoarele vieţii. Treptat, sentimentul de nesiguranţă financiară s-a generalizat la toate categoriile de persoane şi activităţile lor. Trebuie să recunosc, însă, că nu mă aşteptam să regăsesc aceste trăiri tocmai la reprezentanţii lumii „underground" constănţene.

Cu alte cuvinte, cum a concluzionat un cititor pe un forum, la un moment dat, „şi ăştia simt criza". Sinceră să fiu, după bătaia pe care Cristian Gheorghiu, zis Cristel, membru al grupării adverse, susţine că a încasat-o de la Lucian Călimărea, Petrică Tomescu şi Cristian Gherghişan, nu mă aşteptam vreodată să apuc ziua în care voi scrie că le-ar fi făcut o ofertă de împăcare. Nu de alta, însă, potrivit rechizitoriului, leziunile provocate de cei trei, împreună cu Cristian Fălcuş, zis Ipu, i-ar fi cauzat lui Cristel peste 120 de zile de spitalizare, punându-i viaţa în pericol. Şi, totuşi, miercurea trecută, la una dintre înfăţişările din procesul în care cei trei sunt judecaţi pentru tentativă de omor calificat, se auzea nu numai că renumitul Cristel ar fi propus o împăcare, dar şi că preţul iertării sale ar fi fost de 60.000 de euro. Iar asta, în contextul în care, la vremea comiterii faptei, ziarele titrau că, pentru uciderea lui, gruparea adversă ar fi tocmit un asasin cu 100.000 de euro, fapt neconfirmat, de altfel, până în prezent. Dincolo de acest aspect, însă, suma oricum pare mică, în lumea celor obişnuiţi (probabil) să întoarcă banii cu lopata. Aşa că nu pot decât să revin la contextul crizei în care ne aflăm şi să mă întreb dacă nu cumva aceasta a afectat chiar mai multe sectoare ale vieţii sociale decât era prevăzut. Sunt, oare, şi personajele controversate ale lumii „underground" constănţene lovite de criză? Bănuiesc că da, căci altfel nu mi-aş explica gestul lui Cristel, oferta de împăcare, şi încă la un preţ mai degrabă derizoriu pentru standardele lor. Însă şi mai interesant este faptul că respectiva ofertă nu a fost singura de acest gen. În procesul în care Lucian Călimărea, Vasilică Coşman şi Rareş Răducanu sunt judecaţi pentru că l-ar fi snopit în bătaie pe Marius Leţea, s-a vorbit, de asemenea, de împăcare, suma, de această dată, ridicându-se la 20.000 de lei. Mă întreb tot mai mult dacă este vorba de criză sau dacă nu cumva spiritul sărbătorilor pascale ce se apropie i-a cuprins prematur pe redutabilii adversari, astfel încât aceştia şi-au iertat unii altora greşelile şi caută să se împace. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la următoarele înfăţişări din procesele care îi au ca protagonişti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii