Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:03 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Portul, din nou la apel! „Nu chiloţii falsificaţi reprezintă corupţia din Portul Constanţa"

ro

08 Oct, 2011 00:28 2790 Marime text
01_portPerchezitii__portul.jpgCu o anchetă demarată cu surle şi trâmbiţe în urmă cu mai bine de patru luni, procurorii Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut instanţei supreme pentru a cincia oară prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele suspecţilor din dosarul Portul. Foarte interesant, în timp ce procurorii antirocupţie insistă pentru prelungirea mandatelor astfel încât urmărirea penală să poată fi desfăşurată în continuare în bune condiţii, avocaţii apărării susţin că, pe măsură ce timpul trece şi ancheta înaintează, iese la iveală faptul că nu există probe pentru acuzare.

Iar asta, în condiţiile în care marii directori şi demnitari în stat acuzaţi de fapte de corupţie în dosarul Portul au fost între timp puşi sub acuzare şi pentru alte fapte decât cele mediatizate iniţial. Totuşi, avocaţii apărării spun că, atât noile, cât şi vechile acuzaţii aduse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-ar baza exclusiv pe interpretări proprii ale discuţiilor telefonice purtate de persoanele vizate şi interceptate de anchetatori. „Procurorii pornesc de la limbajul utilizat de acuzaţii din dosar în convorbirile telefonice şi ajung la scenarii privind mari fapte de corupţie. Dar ce să facem dacă acesta este limbajul folosit pretutindeni astăzi: comprimat, spartan, cu sincope şi, mai ales, extrem de interpretabil?! Totuşi, nu poţi să acuzi oamenii exclusiv în baza unor interpretări, darămite să-i mai ţii şi arestaţi", au declarat avocaţii apărării.

Corupţie pe mai multe nivele

De partea cealaltă, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie dau de înţeles că ancheta este una deosebit de complexă, fiind vizată anihilarea unei adevărate reţele de vămuire nelegală a mărfurilor în porturile constănţene, iar astfel urmând să fie anihilate diversele „celule", separat, pentru fiecare nivel al corupţiei identificat de procurori. Aceasta ar fi justificarea lungilor luni de anchetă, precum şi motivarea ce stă la baza cererilor repetate de prelungire a stării de arest preventiv pentru inculpaţii care încă se mai află după gratii. Nici apărarea nu se lasă însă şi spune că probele lipsesc cu desăvârşire şi că, la drept vorbind, corupţia mult-trâmbiţată din porturile constănţene nu constă în „mega-traficul cu chiloţi şi ochelari de soare falsificaţi", ci în contrabanda cu cereale şi produse petroliere.

Cine stă după gratii

La modul concret, este de precizat că solicitarea de prelungire a perioadei de detenţie îl vizează pe fostul vameş şi totodată fostul director portuar Eugen Bogatu (identificat de altfel drept lider al grupării paralegale), alături de directorii vamali Sunai Cadîr şi Liviu Adrian Durbac, subalternii lor, Claudiu Constantin Olteanu, Valentin Roşculeţ, Sorin Budăi, Dragoş Iulian Tudoran şi Valentin Ţiripan. De asemenea, propunere de prelungire s-a făcut şi pentru Mihai Ciobanu, Marian Ionuţ Iordănescu, Adrian Milea, Rouchdi Mohamad şi Lucian Păun. Tot după gratiile Inspectoratului General al Poliţiei Române se află şi fostul vameş devenit prosper afacerist constănţean Aurelian Cătălin Pilcă, de asemenea acuzat de grave fapte de corupţie. În condiţiile în care adevărul este cel mai probabil undeva la mijloc, între procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi avocaţii apărării angajaţi în dosar, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să decidă dacă se mai impune sau nu menţinerea suspecţilor în spatele gratiilor, după circa cinci luni de detenţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii