Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fratii Zatar ar putea fi in viata

ro

17 Feb, 2007 00:00 1308 Marime text
Atasamente: 1171813882.jpg
1171813882.jpg

Dupa 13 ani de la disparitie, anchetatorii au primit noi informatii in cazul disparitiei a doi iordanieni

Unul din marile esecuri ale Politiei constantene a fost cazul "Zatar". In iulie 1994, fratii Ahmed si Mahmoud Zatar, de origine iordaniana, au disparut de pe fata pamantului, in drum spre statiunea Neptun, unde ar fi trebuit sa ajunga la o intalnire de afaceri. N-au mai ajuns si nimeni nu i-a mai vazut de atunci. In urma cu trei luni, anchetatorii au primit de la Interpol date noi. Informatiile sunt clasificate, dar se pare ca a aparut o pista noua, din care ar reiesi ca este foarte posibil ca fratii Zatar sa fie in viata. Nimeni nu stie inca daca "Zatar" a fost crima perfecta sau doar o disparitie. Fratii Ahmed si Mahmoud erau asociatii firmei Zatar, care avea ca principal obiect de activitate importul, exportul si comertul cu marfuri generale, in special electrocasnice. Cu alte cuvinte, fratii Zatar aveau bani. Erau un fel de "nucleu" al comunitatii arabe din Constanta si, deseori, imprumutau bani conationalilor, cu majoritatea aflandu-se in relatii de afaceri. Nu creasera niciodata niciun fel de probleme, iar afacerile pareau curate. In ziua de 23 iulie 1994, Ahmed si Mahmoud aveau o intalnire de afaceri cu patronul fostului magazin Khalil. In jurul pranzului, au plecat catre statiune, dar nu au mai ajuns niciodata la intalnirea de afaceri. Abia in ziua urmatoare cunoscutii s-au alarmat vazand ca nu primesc niciun semn de viata de la iordanieni, care nu prea aveau obiceiul sa intre in pamant. Pasapoartele, actele si absolut toate documentele erau la locul lor, insa posesorii nicaieri. Sesizati, politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au demarat ancheta. La scurt timp au constatat ca nu au niciun punct de plecare. Cunostintele si partenerii de afaceri ai celor doi nu le putusera oferi nicio pista. Fratii Zatar nu aveau conflicte cu nimeni, nu aveau sume mari de bani la ei si, din cate reiesea, nu plecasera... cu niciun mijloc de transport. Masina era pe Bd. Mamaia, in fata sediului firmei, cu taxiul nu plecasera, cu mijloc de transport in comun nici atat, niciun amic nu fusese solicitat sa-i transporte in Neptun. Nicio urma. Observand ca nu fac fata, politistii au solicitat sprijinul Inspectoratului General al Politiei Romane si ofiterilor SRI. Zadarnic. Crima sau disparitie? Mult timp, speta a adus cu cea a triplului asasinat de la Mangalia, in care cei trei membri ai familiei Ion au fost ucisi. Politia si Ambasada iordaniana au luat foc la auzul vestii ca doi cetateni ai lor au disparut. Cei doi Zatar au fost dati in urmarire prin Interpol. Toti cunoscutii acestora, inclusiv oamenii de afaceri din Constanta si Bucuresti, au fost audiati si supusi testului poligraf, care nu a dat niciun rezultat. Ceilalti doi frati ai lui Ahmed si Mahmoud Zatar au sosit in Romania si au declansat propria ancheta, cheltuind sume impresionante de bani, in speranta ca vor da de vreun indiciu. Pentru ca pasapoartele erau la locul lor, era putin probabil ca fratii sa fi iesit din tara. Cu toate acestea, s-a abordat si aceasta pista, presupunandu-se ca cei doi s-ar fi intors in Iordania, desi nu aveau nici macar suficienti bani la ei. Cea mai probabila varianta a fost aceea a crimei. Anchetatorii au presupus ca fratii Zatar au fost ucisi, fie din razbunare, fie de vreunul din partenerii de afaceri care le datora bani. Cadavrele nu au fost gasite insa nici astazi. La instantele romane, rudele disparutilor nu au solicitat niciodata constatarea judecatoreasca a disparitiei si, ulterior, a mortii lui Ahmed si Mahmoud Zatar. Anchetatorii afirma ca este foarte posibil ca aceasta constatare sa fi fost solicitata in Iordania. De-a lungul timpului, cercetarile au fost reluate iar si iar. In urma cu cateva luni, se pare ca Politia, care nu a clasat inca dosarul, a primit, prin Interpol, o serie de date care au deschis o noua pista in dosar. Dat fiind ca informatiile sunt clasificate, Politia nu sufla o vorba cu privire la noul curs pe care l-au luat cercetarile. Se pare, insa, ca nu este exclus ca fratii Zatar sa fie in viata.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii