Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:53 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revoluţionarii se delimitează de acţiunea de protest organizată de Nicolae Mavrodin Miting cu şase oameni, autorizat de Primăria lui Mazăre, la Prefectură

ro

06 Dec, 2011 01:00 2104 Marime text
prefectura-ClaudiuPalaz2.jpgRevoluţionari se declarară profund indignaţi de promptitudinea cu care autorităţile locale au dat aviz acestui miting, fără a-i consulta pe adevăraţii revoluţionari constănţeni

Conducătorilor asociaţiilor de revoluţionari din Constanţa se delimitează de Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989 şi de mitingul organizat ieri de Nicolae Mavrodin în faţa Prefecturii, „cel care a întinat, împreună cu Miron Cosma, festivităţile dedicate Zilei Marinei Române şi care a lansat o chemare la un aşa-zis miting împotriva dictaturii, erijându-se în fals în purtător de mesaj al revoluţionarilor constănţeni", cum precizează liderii Asociaţiei Revoluţia din 1989 Constanţa, Asociaţiei Decembrie 1989 Constanţa, Fundaţiei Revoluţionarilor din 1989, Federaţiei Naţionale a Revoluţiei din România - Filiala Constanţa şi Ligii Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri în Revoluţia din 1989.

În aceeaşi adresă se specifică: „Acest pseudo-revoluţionar, care are tupeul să vorbească în numele revoluţionarilor, nu este decât un impostor şi o unealtă în mâna unora cu intenţii obscure, care nu sunt decât reziduurile ciumei comuniste responsabile de dezastrul de-acum. Poziţia oficială a revoluţionarilor din Constanţa este următoarea: noi am luptat împotriva dictaturii, ne-am jertfit pentru binele comun şi considerăm că pentru greutăţile cu care ne confruntam cu toţii, cadre didactice, medici, elevi, studenţi, pensionari şi nu numai, responsabilitatea aparţine tuturor celor care după 1990 au preluat frâiele guvernărilor, dar şi situaţiei economice globale, respectiv a recesiunii economice mondiale. Prin urmare, mesajul acestui Mavrodin este nu numai tendenţios, ci şi periculos, căci îndeamnă la ură şi dezbinare în numele nostru, al revoluţionarilor, care putem fi în continuare un vârf de lance, dar nu vrem să fim folosiţi politic de unii sau de alţii, cum procedează acest Mavrodin".

Nu în ultimul rând, reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari se declarară profund indignaţi de promptitudinea cu care autorităţile locale au dat aviz acestui miting, fără a-i consulta pe reprezentanţii asociaţiilor revoluţionare din Constanţa recunoscute oficial şi prezente mereu în viaţa comunităţii. „Nu putem crede că cei care l-au autorizat pot uita atât de repede ce s-a întâmplat de Ziua Marinei, când aceşti instigatori au murdărit public imaginea Constanţei, într-o zi atât de importantă."

Prefectul Palaz salută poziţia revoluţionarilor constănţeni

Prin intermediul unui comunicat de presă, prefectul judeţului, Claudiu-Iorga Palaz, apreciază poziţia liderilor revoluţionarilor constănţeni: „Au luat ferm atitudine faţă de acest individ al cărui comportament l-am dezaprobat şi eu, de Ziua Marinei, şi care a apărut recent şi brusc în spaţiul public constănţean dându-se drept revoluţionar, dar fără ca cineva dintre revoluţionari să-l cunoască sau să-i recunoască această calitate. În orice caz, remarc faptul că cetăţenii au dovedit responsabilitate în a aprecia dacă vor să fie reprezentaţi de acest individ şi nu s-au lăsat manipulaţi de Mavrodin şi ai lui. Nu mă mir că nu a răspuns aproape nimeni apelului pe care l-a lansat, semn că locuitorii oraşului Constanţa nu au uitat regretabilul incident de Ziua Marinei şi nici nu s-au lăsat impresionaţi de sloganurile agitatoare", se mai arată în comunicat.

Miting cu şase oameni, autorizat de Mazăre, la Prefectură

prefectura-NicolaeMavrodin.jpgUn miting ţinut de un grup de şase indivizi a avut loc ieri, între 10.00 şi 12.00, în faţa Prefecturii. Manifestarea a fost organizată de Nicolae Mavrodin şi a avut aprobare din partea primarului Radu Mazăre. Aşadar, „forţele de ordine mobilizate pentru a asigura ordinea publică au fost chemate degeaba, pe bani publici, pentru un miting prea «subţire», ţinut cu acordul municipalităţii", a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Interzis la mitinguri în faţa instituţiilor cu pază militară?!

Pe viitor, astfel de proteste ar putea fi interzise. Ministerul Administraţiei şi Internelor susţine un proiect de lege prin care este restrâns dreptul la manifestaţii în apropierea obiectivelor cu pază militară. Un alt articol supus criticilor a fost cel care interzice manifestanţilor să scandeze cuvinte vulgare „care produc indignarea cetăţenilor". Proiectul MAI interzice organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, unităţilor spitaliceşti, obiectivelor militare sau a celor asigurate cu pază militară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii