Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:36 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Start in evaluarea practica a viitorilor soferi!

ro

02 Feb, 2010 04:44 977 Marime text
Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, de ieri, aspiranţii la un permis de conducere pot susţine proba practică a examenului pentru obţinerea acestuia. 

Din data de 19 ianuarie, cei ce au finalizat cursurile unei şcoli de şoferi nu au putut susţine proba practică a examenului în vederea obţinerii permisului de conducere. „Ca urmare a condiţiilor meteo-rutiere nefavorabile determinate de ninsorile abundente pe raza judeţului Constanţa, în conformitate cu prevederile art. 4, pct. 5 din Ordinul 1497/ M.A.I. privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 19.01.2010 desfăşurarea probei practice a fost suspendată", se menţiona într-o informare a Instituţiei Prefectului de la acea vreme. Întrucât condiţiile meteo au revenit la normal pentru această perioadă, iar traficul rutier se poate desfăşura fără probleme, de ieri s-a decis reluarea activităţii de examinare practică, reprogramările urmând să se reia în zilele imediat următoare. În acest context, candidaţii sunt aşteptaţi la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor pentru a fi reprogramaţi, cu prioritate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii