Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Saptamana disperarii pentru asistentii personali din Mangalia

ro

16 Dec, 2009 01:54 2418 Marime text

480 de lei pe lună Atât este salariul unui asistent personal, iar la Mangalia, ca mai peste tot în ţară, nici de aceşti bani nu se pot bucura, la timp, cei ce le stau alături persoanelor cu handicap. Mai mult, din „exorbitanta" sumă de 480 de lei, asistenţii au fost atenţionaţi că li se vor tăia 15%, banii pentru cele patru zile.... nelucrătoare „de la stat"!

Şi la Mangalia, ca în multe zone ale ţării, salariile asistenţilor personali au întârziat deja cu aproape o săptămână. „Suntem circa 100 de persoane-asistenţi personali în Mangalia. Toată lumea e foarte supărată, pe 18 decembrie vrem să mergem la Consiliul Judeţean Constanţa, să vedem ce s-a întâmplat cu banii noştri. Pe lângă faptul că avem salarii de mizerie şi că anul acesta nu am primit un leu în plus, am fost anunţaţi că ni se vor tăia 15%, contravaloarea celor patru zile de concediu. Adică persoana cu handicap de care avem grijă va putea să se descurce, dintr-o dată singură în aceste patru zile? Din câte ştiu eu, în Ordonanţa Guvernului care stabileşte concediul fără plată pentru bugetari, noi suntem exceptaţi de la această tăiere de salariu", ne-a declarat preşedintele „O rază de lumină" Mangalia, Ioana Petriuc, care este şi asistent personal.

Directorul Serviciului Asistenţă Socială Mangalia, Mihai Amurăriţei, spune că nu primăria este de vină în ceea ce priveşte întârzierea plăţilor către asistenţii personali. „Banii de la Consiliul Judeţean Constanţa nu ne-au sosit nici până acum, deşi stăm pe telefoane şi facem adrese continuu". Mihai Amurăriţei mai spune că cei 15% vor fi, totuşi, opriţi din salariile asistenţilor, întrucât aceştia sunt plătiţi de la bugetul public.

Un fapt şi mai grav este semnalat tot de preşedintele asociaţiei „O rază de lumină": „Am auzit că nici persoanele cu handicap nu îşi vor primi la timp banii. E vorba despre alte peste 400 de persoane din Mangalia. Gândiţi-vă ce înseamnă şi pentru aceştia, dar şi pentru noi, o întârziere de plată. O persoană cu HIV/SIDA, de exemplu, are de tratat multe boli oportuniste. O simplă răceală îi scoate din buzunar câteva milioane de lei vechi, pentru că nu de puţine ori farmaciile nu mai au plafon la jumătatea lunii sau nu au toate medicamentele de pe o reţetă".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • daniela 30 Oct, 2010 02:11 MIHAI AMURARITEI director?Aveai potential de cand erai tehnician la Olimpus.primaria ar trebuii sa gaseasca bani pt aceste persoane lovite de soarta.mergi inainte esti o persoana minunata. o veche colega de munca....
  • DDD 05 Feb, 2010 21:13 ia matei la navodari
  • DDD 02 Feb, 2010 21:39 NU MAI DA BANI PT COPIII AMARATI
  • CUTU 02 Feb, 2010 21:24 LA NAVODARI NU S-AU DAT DE 60 DE ZILE NU DE OSAPTAMANA
  • tavi 11 Jan, 2010 16:19 la sfantu asteapta
  • fara nume 17 Dec, 2009 11:28 cind se vor da salariile asistentilor/17/12/2009