Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:31 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nou PUZ pentru centrul Mangaliei

ro

08 Feb, 2008 00:00 2659 Marime text
1202413869.jpg

Dupa ce ani de zile in municipiul Mangalia s-a construit haotic, iar arhitectura locala a devenit un amalgam de cladiri vechi si noi, lipsite de gust, consilierii locali au decis adoptarea unui nou PUZ al centrului orasului

Proiectul Planului Urbanistic Zonal, zona centrala a Mangaliei, are drept principal scop elaborarea unui set de reglementari pe baza carora sa se gestioneze regimul constructiilor in perimetrul cuprins in mijlocul municipiului, in special pentru portiunile in care autoritatile au instituit masuri de protectie a constructiilor, a vestigiilor arheologice si de patrimoniu. In noul PUZ al centrului Mangaliei sunt incluse masuri privind protejarea sitului urban (vatra orasului), ordonarea si directionarea traficului pietonal, reglementarea punctelor de interes de la parterele blocurilor de locuinte, protejarea spatiilor verzi comasate, decongestionarea traficului auto prin largirea unor strazi, amenajarea de noi parcari, protejarea vestigiilor arheologice si a constructiilor cu valoare arhitecturala. Exceptand geamia Esmahan Sultan, care dateaza din secolul al XVI-lea, nicio constructie din oras nu este mai veche de 125 de ani. Cu alte cuvinte, Mangalia are, in zona respectiva, numai cladiri construite dupa integrarea Dobrogei in Romania. Aceasta zona apare, insa, peste orasul medieval, care, la randul sau, se suprapune celui antic - Callatisului.

Centrul - cartier turistic, cu pensiuni si cafenele

Centrul orasului s-a modificat haotic si s-a suprapus peste o zona restransa, unde, acum, problemele cele mai mari sunt traficul auto aglomerat - din cauza strazilor inguste sau stramte, a unor constructii noi - si lipsa parcarilor, alaturi de tendinta de a degrada imaginea stradala cu spatiile comerciale de la parterul blocurilor, precum si starea rea in care se afla cheul. Toate acestea au demonstrat o crasa neglijenta fata de valorile istorice ale urbei (vestigiile antice, peisajul stradal, renumele de statiune balneo-climaterica). Se va incerca valorificarea potentialului turistic al zonei istorice (strazile Vasile Parvan, Mihai Eminescu, Marasesti, Frumoasei, Vasile Alecsandri, Dr. Motas) si a sitului arheologic al orasului, prin transformarea acestuia intr-un cartier turistic, cu aspect traditional, care ofera ambianta ospitaliera - pensiuni, cafenele, cofetarii, taverne, gradini de vara, comert de tip oriental (bazar), trasee de plimbare, dupa cum arata arhitectul noului PUZ. Problema majora a zonei, cea a traficului auto crescut si a poluarii, va putea fi rezolvata prin obligativitatea folosirii parcarilor ce vor fi extinse sau nou-infiintate in centru si prin largirea unor strazi secundare, prin modificarea bordurilor sau prin demolarea unor anexe de spatii comerciale.

Scris de: {autor}Mihaela MARIN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii