Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNADNR angajează avocaţi pentru litigiul la tronsonul Cernavodă-Medgidia

ro

17 Sep, 2012 01:52 2567 Marime text
casa_avocatura-_sediu_Consiliul_judetean.jpgCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA organizează o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Servicii de asistenţă juridică pentru reprezentarea CNADNR SA în instanţele arbitrare şi de judecată în vederea soluţionării disputelor şi litigiilor din cadrul contractului de proiectare şi execuţie a tronsonului de Autostradă Cernavodă - Medgidia". Valoarea estimată a contractului fără TVA este de 999.750 euro. Casele de avocatură pot depune ofertele de participare la această procedură de achiziţii publice până pe 28 septembrie, ora 12.00 , urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00. Societăţile care doresc să participe la această licitaţie să depună a garanţie în eliberată în numele ofertantului, care va fi emisă de către o societate bancară, în cuantum de minim 19.000 euro.

Potrivit caietului de sarcini, avocatul va desfăşura toate activităţile care decurg din obligaţiile asumate, aşa cum sunt acestea descrise în Contractul de Servicii de asistenţă şi reprezentare juridică pentru CNADNR SA, în vederea soluţionării în interesul clientului a disputelor şi litigiilor apărute în legătură cu Contractul de Proiectare şi Execuţie a tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia, încheiat cu Antreprenorul Colas SA. De asemenea, avocatul va analiza evoluţia evenimentelor, situaţia de fapt, documentele şi propunerea de strategii de abordare a problemelor contractuale intervenite între Colas şi CNADNR SA. Nu în ultimul rând, avocatul va acorda asistenţă juridică în derularea procedurilor contractuale referitoare la disputele în legătură cu Contractul sau cu execuţia lucrărilor, sau care decurg din Contractul de Proiectare şi Execuţie încheiat cu antreprenorul Colas SA. Avocatul va reprezenta CNADNR SA în arbitrajul iniţiat de Colas în data de 19.12.2011 şi pentru soluţionarea favorabilă pe cale amiabilă sau negociere în faţa oricărei instanţe de judecată a oricăror alte diferende, dispute, litigii care au legătură sau decurg din Contractul de Proiectare şi Execuţie a tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia încheiat cu antreprenorul Colas SA.

Cine răspunde

De organizarea licitaţie şi atribuirea contractului sunt responsabili Mircea Pop - director general, Ştefan Scoruş - director achiziţii cu Finanţare Externă, Horia Nicolae - director adjunct Achiziţii cu Finanţare Externă, Nicoleta Mărgărit - şef Serviciu Licitaţii FEDR/IFI, Marius Curculescu - şef Serviciu Licitaţii Coeziune/IFI, Anca Bobalcă - şef Serviciu Contractare Fonduri Externe, Andrei Filipescu - director Direcţia Legislaţie, Contencios şi Contracte, Emil Ruşoiu - Serviciul CFP şi Avizare contracte, Ionuţ Masala - director general adjunct economic, Adrian Florea - director Proiecte Autostrăzi Fonduri Externe, Pascu Bogdan - director Proiecte DN Fonduri Externe Nerambursabile, Ilie Băruţă - director Direcţia Investiţii, Nicoleta Davidescu - director Proiecte DN Fonduri Externe Rambursabile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii