Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:02 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Concert în onoarea veteranilor de război şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii

ro

16 Sep, 2015 13:34 450 Marime text
Artiştii Adrian Leonard Mociulschi (pian) şi Nicolae Voiculeţ (nai) – acompaniat de Orchestra România, vor susţine joi, 17 septembrie, începând cu ora 20.00, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Naţional, la iniţiativa ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, un concert dedicat veteranilor de război şi militarilor răniţi în teatrele de operaţii.
Spectacolul, organizat de Ministerul Apărării Naţionale în parteneriat cu Institutul Cultural Român, va avea loc în contextul Anului Veteranilor de Război şi al sărbătoririi, la 25 Octombrie, a Zilei Armatei României.
 
Jurnaliştii interesaţi să asiste la concert vor fi aşteptaţi joi, 17 septembrie, între orele 19.15 şi 19.40, la Palatul Cercului Militar Naţional (intrarea din strada Constantin Mille). Persoană de contact, maior Constantin Bălan, telefon: 0732 634 341.
* * *
 Adrian Leonard Mociulschi a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti în anul 1997 (clasa academicianului Ştefan Niculescu) şi Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti, în 2005. Este Doctor în muzică cu distincţia Cum Laude, publicist, iar pentru meritele sale artistice i s-au decernat numeroase premii şi distincţii internaţionale.
Nicolae Voiculeţ, interpret, compozitor şi dirijor, a urmat Liceul de Muzică „George Enescu“ şi Academia Naţională de Muzică, unde l-a avut ca maestru pe Gheorghe Zamfir. Abordează genuri muzicale variate, de la folclor, muzică clasică, muzică sacră la jazz, muzică contemporană şi pop. A concertat pe scene de prestigiu din întreaga lume şi a înfiinţat, în 1993, la Chicago, prima şcoală de nai din Statele Unite ale Americii. A fost decorat cu distincţia Meritul Cultural al României în Grad de Cavaler.
Prin Hotărârea de Guvern nr.164/2015, anul 2015 a fost declarat "Anul Veteranilor de Război". În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent mai sunt în viaţă circa 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război şi aproximativ 102.000 de văduve ale veteranilor de război.
         

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii