Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 13 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Apărării, Radu Miruță, întrevedere cu ambasadorul Turciei! S-a discutat despre cooperarea militară la Marea Neagră

ro

13 Jan, 2026 14:05 200 Marime text

 
  • Marți, 13 ianuarie, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut o întrevedere la sediul MApN cu ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Özgür Kıvanç Altan.

Marți, 13 ianuarie, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut o întrevedere la sediul MApN cu ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Özgür Kıvanç Altan, transmite un comunicat din partea MApN.

Discuțiile au reconfirmat nivelul foarte bun al dialogului româno-turc în domeniul apărării, ministrul Radu Miruțǎ subliniind importanța continuării proiectelor comune pe palier politico-militar și evidențiind rezultatele deosebite obținute până în prezent.

În cadrul întrevederii a fost evidențiată cooperarea eficientă dintre aliații NATO riverani Mării Negre - România, Bulgaria și Turcia - prin intermediul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine (MCM Black Sea), inițiativă ce contribuie direct la consolidarea securității maritime în regiune.

Cei doi oficiali au discutat și despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, cu accent pe participarea comună la exerciții și activități multinaționale. Ministrul Miruță a evidențiat, în acest context, rolul parteneriatului tehnico-militar româno-turc, apreciind atât experiența și capacitatea tehnologică a industriei de apărare din Turcia, cât și implicarea companiilor turcești în programele de înzestrare ale Armatei României.

„România apreciază cooperarea solidă cu Turcia în domeniul apărării și contribuția valoroasă a acestui partener strategic la implementarea măsurilor de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre. Ne dorim intensificarea colaborării, inclusiv în plan tehnico-militar”, a declarat ministrul Radu Miruță.


Oficialul român a reafirmat angajamentul României de a monitoriza atent evoluțiile de securitate din regiune și de a sprijini activ inițiativele care contribuie la consolidarea posturii de apărare și descurajare, atât în cadrul NATO, cât și în formate bilaterale și regionale.




Citește și:
Ministrul Apărării - Programul de armată voluntară va include 1.000 de locuri și va începe în februarie-martie 2026
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii