Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:03 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat de presă De Ziua Internațională a Educației, să le arătăm tuturor cadrelor didactice respect, apreciere și susținere pentru întreaga muncă depusă

ro

05 Oct, 2015 14:15 396 Marime text
Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, le urez tuturor cadrelor didactice multă putere de muncă și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru copiii noștri, din prima zi în care iau contact cu sistemul educațional și până când intră în câmpul muncii. Educatorii și profesorii români trebuie să se bucure întotdeauna de respectul nostru și de întreaga considerație pentru profesionalismul de care dau dovadă zi de zi. Ei sunt cei care investesc cel mai mult în valorile țării, fiind pilonul principal în dezvoltarea socio-economică prin educarea și pregătirea profesională a elevilor și studenților.
Însă, pe lângă respect și apreciere, suntem datori să venim în sprijinul dascălilor și, implicit, al copiilor noștri, iar primul pas în acest sens reprezintă acordarea a 6% din PIB pentru Educație, măsură pe care Partidul Social Românesc o consideră ca fiind obligatorie și care nu mai poate fi amânată. Doar așa putem să dezvoltăm sistemul educațional, ceea ce se traduce în viitor printr-o clasă de mijloc puternică și tineri pregătiți să răspundă nevoilor de pe piața muncii.
Totodată, Partidul Social Românesc susține ca statutul profesorilor să fie similar cu cel al judecătorilor, iar introducerea criterilor de performanță să fie corelată cu acordarea a 6% din PIB. O motivare corectă a dascălilor înseamnă, de fapt, investiție în viitorul țării. P.S.RO a propus mai multe măsuri pentru dezvoltarea sistemului educațional, precum o curriculă școlară adaptată noilor nevoi ale pieței muncii în era progresului tehnologic, cu accent pe lucrul în echipă, învățarea de limbi străine, informatică, dobândirea de cunoștințe economice, în matematică și în științe, generalizarea învățământului vocațional de tip german la nivel național și creșterea gradului de promovabilitate în acest sistem, dar și o Lege a Educației Naționale care să stabilească, pe termen mediu și lung, structura sistemului preuniversitar și universitar, pentru a nu mai bulversa, în fiecare mandat de ministru, atât cadrele didactice, cât și elevii și studenții, cu diverse reforme.
În opinia Partidului Social Românesc, singura șansă pentru a avea o țară dezvoltată și competitivă o reprezintă investiția în Educație, iar aceasta nu mai poate fi amânată.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii