Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnirea domnului Titus Corlăţean, ministrul afacerilor externe, cu generalul Philip M. Breedlove, comandantul suprem al forţelor Aliate din Europa (SACEUR)

ro

30 Jan, 2014 19:14 1077 Marime text
Ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut, joi, 30 ianuarie 2014, la sediul MAE, o întrevedere, cu generalul Phillip M. Breedlove, comandantul suprem al forţelor Aliate din Europa (SACEUR).
Cu ocazia întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă subiectele aflate pe agenda politico-militară a NATO, inclusiv în perspectiva Summit-ului din Marea Britanie, din septembrie 2014.

Ministrul Titus Corlăţean, evocând împlinirea a 10 ani de la integrarea României în NATO, a reafirmat importanţa pe care ţara noastră o acordă relaţiei transatlantice şi solidarităţii Aliate, precum şi angajamentul României de a-şi menţine contribuţiile, alături de Aliaţii săi, în teatrele de operaţii NATO din Afganistan şi din Balcanii de Vest. 
Au fost abordate, de asemenea, evoluţiile din vecinătatea NATO (cu accent pe regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest), precum şi dezvoltarea strategiei maritime aliate, şeful diplomaţiei române reiterând susţinerea pentru aprofundarea, în continuare, a parteneriatelor Alianţei, ca dimensiune strategică a abordării cuprinzătoare a NATO în domeniul securităţii.
Ministrul român de externe a exprimat interesul ţării noastre pentru iniţiativa vizând oferirea de asistenţă partenerilor în vederea construirii capacităţilor în domeniul apărării şi securităţii, precum şi pentru menţinerea şi consolidarea interoperabilităţii cu NATO a statelor partenere, în etapa post-ISAF.

Cu privire la politica uşilor deschise, şeful diplomaţiei române a susţinut necesitatea ca Alianţa să ofere tot sprijinul necesar statelor aspirante, astfel încât să poată fi obţinute progrese concrete la Summit-ul NATO din septembrie 2014.
Ministrul Titus Corlăţean a reafirmat interesul României pentru proiectele multinaţionale prin intermediul iniţiativei Smart Defence, contribuind astfel la consolidarea capacităţilor Alianţei. A evidenţiat implicarea ţării noastre în proiecte majore de dezvoltare a capabilităţilor militare esenţiale pentru Alianţa Nord-Atlantică, în mod special proiectul de apărare antirachetă, evocând importanţa menţinerii calendarului agreat la nivel Aliat în acest sens.
Şeful diplomaţiei române a evidenţiat, de asemenea, sprijinul constant al României pentru eforturile NATO în combaterea noilor ameninţări, cu accent pe ameninţările cibernetice şi riscurile la adresa securităţii energetice, exprimând speranţa că Summit-ul Alianţei din Marea Britanie va marca evoluţii în aceste domenii prin adoptarea unei politici întărite în domeniul cibernetic şi prin substanţierea rolului NATO în domeniul securităţii energetice.

Referitor la Afganistan, ministrul Titus Corlăţean a susţinut necesitatea clarificării cât mai rapide a aspectelor legale vizând participarea Aliaţilor şi partenerilor operaţionali la viitoarea misiune NATO Resolute Support.
La rândul său, generalul Breedlove a adresat felicitări ţării noastre pentru aniversarea a 10 ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică şi a mulţumit în mod special pentru contribuţia semnificativă a României la operaţiile şi misiunile NATO, evidenţiind gradul înalt de pregătire şi interoperabilitate al forţelor armate române.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii