Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:40 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - DIICOT 2 16 Decembrie 2015

ro

16 Dec, 2015 13:59 1620 Marime text
La data de 16.12.2015 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  împreună cu  ofişeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate  au efectuat un număr de 36 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad, Sibiu, Bihor, Bistriţa  Năsăud, Maramureş, Prahova şi Alba  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comerţul cu produse petroliere şi care s-a sustras de la plata accizelor şi a TVA-ului aducând astfel grave prejudicii asupra bugetului consolidat al statului şi asupra mediului concurenţial pe piaţa produselor petroliere.

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2010 pe teritoriul României a fost constituit un grup  infracţional  organizat constituit din cinci cetăţeni români, un cetăţean italian şi un cetăţean austriac,  grup la care au  aderat sau care a fost sprijinit, după caz, şi de către alte persoane, specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare în urma săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

    Mecanismul evazionist presupunea achiziţia de produse energetice, în special motorină, în regim suspensiv (de antrepozit fiscal) fără plata accizelor, de către o societate comercială autorizată să funcţioneze ca antrepozit fiscal de producţie sub pretextul utilizării acesteia la producerea unui produs petrolier inferior, denumit generic „combustibil pentru centrale”.

    Ulterior, fie produsele petroliere astfel achiziţionate erau amestecate în cadrul antrepozitului, rezultând produsul finit denumit combustibil pentru centrale, care era vândut către societăţi controlate în mod direct de membrii grupării, astfel încât producătorul se descărca de stocul de produse finite; fie se menţiona în evidenţele contabile realizarea unui proces fictiv de producţie, prin achiziţia fictivă de alte materii prime care intrau în compoziţia „combustibilului pentru centrale” (biodiesel, distilat de vid, etc.)  de la mai multe societăţi „fantomă” întocmindu-se în acest sens înscrisuri (rapoarte de producţie, rapoarte de încercare, facturi fiscale, scrisori de transport – CMR, etc.) care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu aceste materii prime, obţinându-se produse petroliere inferioare slab accizate.

    În ambele variante (fie că era vorba de motorină, fie de un amestec de produse petrioliere care conţinea motorină) în realitate, aceste produse erau livrate direct de către respectiva societate, către beneficiari, în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori societăţi comerciale cu un comportament fiscal inadecvat - „fantomă”, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului.

    Ulterior, motorina era distribuită către staţii de carburant, iar sumele obţinute erau transferate în conturile bancare ale societăţilor fantomă care aveau aparent rolul de furnizori iniţiali ai circuitului, de unde, în majoritatea cazurilor erau retrase în numerar sau erau transferate de membrii grupării în interesul unor alte societăţi comerciale.

    Prin crearea de circuite financiare fictive, realizate prin operaţiuni multiple de  vânzare/cumpărare succesivă între societăţile controlate direct sau indirect, membrii grupării s-au sustras de la plata accizelor şi TVA datorate bugetului consolidat al statului.
    Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat este în cuantum de 61.963.182 de lei.

    La sediul DIICOT- Structura centrală  vor fi aduse, în vederea audierii,  un număr de 28 de persoane.
    Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au beneficiat de sprijinul   inspectorilor din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.
    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române.
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii