De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
20:13 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

AEC a acționat în instanță ministerul educației, în problema manualelor școlare pentru elevii din ciclul liceal superior

ro

11 Feb, 2016 11:07 507 Marime text

Ieri, 10 februarie a.c., Asociația Elevilor din Constanța a depus la Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, o acțiune îndreptată împotriva Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, cu scopul obligării MENCȘ la demararea procedurii de achiziție publică, în vederea asigurării manualelor școlare gratuite pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a. Acțiunea a fost înregistrată la instanță și face obiectul dosarului nr. 85/36/2016.

Legea educației naționale prevede, la art. 69 alin. (4), faptul că “Elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite.”. Până la începutul acestui an școlar, ministerul educației a refuzat să recunoască dreptul elevilor din ciclul liceal superior la manuale școlare gratuite, interpretând în mod tendențios legea educației. La sfârșitul lunii august 2015, în urma demersurilor Asociației Elevilor din Constanța, în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor, ministerul educației a admis faptul că încalcă legea și ca o soluție de compromis, motivând faptul că începerea cursurilor era la două săptămâni distanță, a alocat suma de 55 lei/elev, pentru o decontare ulterioară parțială a manualelor. Acest fapt nu a rezolvat problema, suma fiind prea mică pentru asigurarea manualelor, iar procedura de decontare stufoasă, dovadă că numărul elevilor care și-au decontat parțial manualele a fost unul mic.

La începutul lunii ianuarie, Asociația Elevilor din Constanța a notificat MENCȘ cu privire la această problemă și a solicitat demararea procedurii de achiziție publică, pentru ca în luna septembrie elevii din clasele a XI-a și a XII-a să beneficieze de manuale. Răspuns oficial al ministerului educației a fost că până în anul școlar 2019-2020, când ar urma să intre în vigoare noile programe pentru clasa a XI-a, nu va respecta legea și nu va acorda manuale elevilor din ciclul liceal superior. Răspunsul ministerului reprezintă o declarație de încălcare a legii, motiv pentru care AEC a considerat necesar să ceară concursul instanței, în vederea rezolvării problemei.

Asociația Elevilor din Constanța își manifestă speranța că decizia Curții de Apel Constanța va fi în favoarea elevilor și a legii, iar începând cu anul școlar următorul legea va fi respectată, iar elevii din ciclul liceal superior vor beneficia de manuale gratuite.

“Așa cum am anunțat la sfârșitul lunii ianuarie, în conferința de presă, unul din obiectivele principale ale AEC în anul 2016 este obținerea de manuale școlare gratuite pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a. Impactul bugetar al acestei măsuri este de aproximativ 80 de milioane lei, o sumă mică pentru respectarea legii și a dreptului la învățământ gratuit, consacrat de art. 32, alin. (4) din Constituția României. Solicităm Guvernului României alocarea sumei necesare demarării licitației din fondul de rezervă aflat la dispoziția prim-ministrului și ministerului educației demararea de urgență a procedurii. Este o batjocură la adresa elevilor să nu beneficiem nici măcar de suportul de curs, un minim necesar pentru un sistem de învățamânt care se pretinde a fi de calitate. AEC va rămâne un apărător al legii și a statului de drept, precum și al drepturilor și intereselor legitime ale elevilor.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Ti-a placut articolul?

Comentarii