Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea şi interesele lui Alexandru Mezei, noul director al Autorităţii Navale Române (documente)

ro

22 Jul, 2017 00:00 7586 Marime text
Alexandru Mezei este, din data de 19 iulie, noul director general al Autorităţii Navale Române. În calitatea de şef al ANR, Alexandru Mezei a declarat că intenţionează să ridice „imaginea ANR“ şi să se axeze „foarte mult pe satisfacţia clienţilor (operatorii portuari, agenţii de nave şi marinari)“. „Mai urmăresc şi creşterea calităţii în ceea ce se cheamă siguranţa navigaţiei“, a mai spus acesta.

Educaţie

Conform datelor puse la dispoziţie de site-ul instituţiei anterior menţionate, Alexandru Mezei este absolvent al Liceului „Ovidius“ Constanţa (1974 - 1978) şi licenţiat al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân“ Constanţa (1978-1982). În 1998, Alexandru Mezei a absolvit un master în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, iar în perioada 2000 - 2004 a urmat cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale, unde este şi licenţiat. Alexandru Mezei cunoaşte la nivel avansat engleza şi franceza.

Experienţă profesională

În perioada septembrie 1982 - mai 1987, Alexandru Mezei a fost ofiţer maritim punte III, iar din mai 1987 până în decembrie 1992 a fost ofiţer maritim punte I. Mai departe, în intervalul decembrie 1992 - iunie 1994, noul şef al ANR a fost comandant de cursă lungă, iar în perioada iunie 1994 - aprilie 1995 a deţinut funcţia de şef Serviciu Port Control, şef Serviciu PSC / FSC. Din aprilie 1995 până în martie 1999, Alexandru Mezei a fost director adjunct, iar în perioada martie 1999 - aprilie 2001 a fost căpitan de port specialist. Din luna aprilie 2001 ocupă postul de director al Căpităniei Zonale Constanţa, căpitan-şef al Portului Constanţa, iar din data de 19 iulie a preluat atribuţiile directorului general al Autorităţii Navale Române.

Averea 

Alexandru Mezei deţine, împreună cu soţia sa, două terenuri intravilane în Constanţa (512 metri pătraţi) şi în Râşnov (1.000 de metri pătraţi). Noul şef al ANR mai deţine, tot împreună cu soţia, un apartament în Constanţa, din anul 1998, în suprafaţă de 75 de metri pătraţi, şi o casă de locuit în Constanţa, dobândită în 2006, în suprafaţă de 274 de metri pătraţi.
 
Cât priveşte datoriile, Alexandru Mezei are o datorie de 50.000 de euro, scadentă în 2029, iar în secţiunea destinată veniturilor din salarii a consemnat suma de 80.627 de lei. Soţia sa, angajată a ANR, a obţinut un venit anual de 35.018 lei.

Interesele 

În declaraţia de interese completată la 6 iunie 2016, Alexandru Mezei a consemnat doar că este membru al Asociaţiei International Harbour Masters.
 
Atât declaraţia de avere, cât şi cea de interese pot fi citite accesând secţiunea „Documente“. 

Citeşte şi: 

Alexandru Mezei, noul şef al Autorităţii Navale Române. Ce intenţionează să facă în fruntea instituţiei
 
Neştiuţi de nimeni şi nebăgaţi în seamă Directorii căpităniilor din judeţul Constanţa şi averile lor, unele, fabuloase (documente)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii