Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:08 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Un popor trăieşte prin memorie şi moare prin uitare“ Odiseea unui monument al Constanţei (ll)

ro

16 Aug, 2016 00:00 3444 Marime text
 

Monumentul marinarilor români a rămas unul din multele visuri nerealizate ale constănţenilor. Odiseea acestui nerealizat monument al marinarilor români începe din 1938 şi continuă şi astăzi. 

Fundaţia pentru realizarea monumentului marinarilor români s-a dizolvat, dar nu şi-a atins scopul

După cel de-al Doilea Război Mondial, s-a mai încercat timid o refacere a proiectului, ba chiar au fost obţinute unele autorizaţii, dar, din lipsa fondurilor băneşti, monumentul nu s-a putut realiza. Începând cu 1991, diverse organizaţii neguvernamentale, în special ale cadrelor militare, dar şi asociaţii de breaslă, sute de marinari civili şi militari susţin ideea construirii la Constanţa a unei lucrări de artă monumentală care să omagieze jertfa celor căzuţi pe mare. Marinarilor morţi nu numai în timpul luptelor navale, ci pe mare, la datorie, tuturor celor legaţi prin meserie de ape, inclusiv muncitorilor portuari, scafandrilor.
 
S-a constituit un comitet de iniţiativă şi, după toate formalităţile, în februarie 1994, a fost înfiinţată, prin hotărârea Tribunalului Constanţa, Fundaţia pentru realizarea monumentului marinarilor români. După cum s-a autointitulat, scopul organizaţiei a fost unul singur: crearea patrimoniului necesar şi obţinerea autorizaţiilor legale pentru demararea şi ducerea la bun sfârşit a lucrării. Rând pe rând, se obţin acordul Primăriei municipiului Constanţa privind locul de amplasare a monumentului, acordul Uniunii Artiştilor Plastici Bucureşti şi întocmirea temei-program a concursului pe baza recomandărilor Ministerului Culturii, organizarea expoziţiei concepţiilor plastice, jurizarea, organizarea celui de-al doilea şi apoi al treilea concurs pentru selectarea unei lucrări.
 
Cu multă greutate s-a decis asupra formei şi dimensiunilor viitoarei lucrări, după şase tentative fiind agreată propunerea profesorului Alexandru Deacu, o personalitate a sculpturii româneşti. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie comunică avizul favorabil pentru amplasarea monumentului în Parcul Colonadelor, după ce locul stabilit se descarcă de sarcini arheologice, pe banii fundaţiei.
 
În 1996, Consiliul Local al municipiului Constanţa aprobă planul urbanistic de detaliu şi amenajarea exterioară. Se eliberează autorizaţie de construcţie şi se achită un avans din banii strânşi de membrii fundaţiei. Întrucât prin hotărârile elaborate anterior de Primăria Constanţa nu fuseseră clarificate condiţiile de administrare publică locală a terenului pe care urma să se construiască monumentul, în octombrie 1998 se elaborează Hotărârea nr. 345 prin care fundaţia se asociază cu Consiliul Local Constanţa. Anul următor se elaborează altă autorizaţie de construcţie şi alt certificat de urbanism. Un nou contract de execuţie, nr. 710, din 16 iunie 2004, cu ICH Construcţii Grup SA Constanţa, în valoare de 2.486.807.400 de lei, reprezenta echivalentul de atunci al sumei de 61.041 de euro.
 
Autorizaţiile pentru planul urbanistic de detaliu, avizul comisiei zonale a monumentelor istorice, al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii au fost alte trepte obţinute doar prin tenacitatea de excepţie a conducerii fundaţiei.

A fost sfinţit locul din Parcul Colonadelor, unde s-a stabilit să fie amplasat monumentul. Era decembrie 1999.

Peste puţin timp începea lungul mandat al unei administraţii având alte obiective majore.  Întrucât nu s-a reuşit strângerea întregii sume necesare lucrărilor (!!!), deşi membrii fundaţiei au adunat din sponsorizări diverse materiale şi bani, a fost necesară elaborarea unei noi autorizaţii de construcţii. Și aşa, an după an... Astfel s-a ajuns în 2003, când se împlineau 125 ani de la deschiderea primei porţi maritime a României, ocazie excelentă pentru dezvelirea unui monument al marinarilor români. Fundaţia reuşise să strângă peste un miliard de lei, făcuse cinci licitaţii pentru realizarea fundaţiei şi a platformei monumentului, încheiase un contract de execuţie cu ICH Construcţii Grup SA. Primăria Constanţa dăduse şi ea 500 de milioane de lei, dar la sfârşitul lui decembrie acelaşi an fundaţia îi restituia la cerere din  respectiva sumă 385 de milioane de lei.
 
La 1 decembrie 1999, pe faleza Cazinoului din Constanţa, în locul monumentului sovietic a fost dezvelită, de către Șeful Statului Major al Marinei Militare, Crucea Marinarilor. „Monumentul are ca element dominant crucea propriu-zisă, uşor trapezoidală, şlefuită şi lustruită, înaltă de 2,75 m, cu braţe de 0,50 m, orientată spre mare. Pe partea dinspre mare a soclului monumentului, pe o placă omagială din marmură, stă scris: «Marinarilor români cărora mormânt le este marea, in memoriam!»“
 
Unicul proprietar, prin donaţie, al „Crucii Marinarilor“ este, de la aceeaşi dată, Primăria municipiului Constanţa, deşi Crucea Marinarilor a fost ridicată de SMMM, cu sprijinul cvasitotalităţii personalului Marinei Militare şi al unor sponsori.

După 22 ani de zbateri, Primăria „acceptă“ pe banii fundaţiei o completare la Crucea marinarului. Lucrarea se subscrie în reabilitarea falezei, cu fonduri europene

În faţa acestei noi piedici, după ce galopaseră prin hăţişurile birocraţiei şi ale relei-credinţe, cei mai mulţi membri ai fundaţiei nu s-au predat, dar nici nu au continuat lupta. În pasul galopant al inflaţiei, banii aflaţi în contul fundaţiei s-au risipit pe autorizaţii, materialele de construcţii strânse din sponsorizări au ieşit din termenul de garanţie - cimentul s-a făcut beton, entuziasmul multora dintre iniţiatorii fundaţiei s-a diminuat sau a pierit. Macheta s-a prăfuit în holul Muzeului Marinei, autorul ei a murit.
 
Oferta trustului de construcţii SC ABC VAL SRL făcută pentru obiectivul „Monumentul Marinarilor Români. Promenada Vraja mării“ consta în montare dale granit, turnare de beton, fundaţii pentru steaguri, plăci de granit lustruit, roza vânturilor, solbancuri de piatră în jurul Crucii marinarilor, altfel spus, o mică ajustare a ceea ce era deja în patrimoniul Primăriei. Pentru care fundaţia a plătit ultimii săi bani din cont. Lucrarea poate fi văzută şi astăzi, dar numai pe lumină, noaptea nu este nici măcar  luminată. Sutele de nume care au rămas scrise pentru eternitate în granit trebuiau să apară şi într-un album al fundaţiei, realizat de comandorul Ioan Damaschin. Din păcate, la dispreţul vechii autorităţi se adaugă proasta calitate a lucrărilor executate de celebra firmă care a „mărşăluit“ prin peninsulă ca valul, fără a fi trasă la răspundere pentru toate fuşerelile lăsate în urmă.

Să fim noi cei de astăzi care nu ne merităm eroii?

„Nu este oraş, aproape nu este sat în care, prin îngrijirea urmaşilor şi mai ales a Societăţii «Cultul eroilor», să nu fie săpat cu litere de aur în lespezi de piatră, să nu fie turnate în bronz nepieritor chipurile şi feţele celor cari s-au jertfit pe altarul Patriei“, scria „Dobrogea Jună” în  1939.
 
„Monumente modeste sau uriaşe arată celor de azi şi de mâine eroismul concetăţenilor lor, al diferitelor arme sau colectivităţi: infanterie, cavalerie, geniu, aviaţie, ceferişti, profesori, medici etc. O singură categorie de eroi nu are până acum monumentul său: MARINARII, deşi ambele maluri ale Dunării, de la Turnu Severin până la gurile ei, ţărmurile şi fundul Mării Negre, de la Vâlcov la Balcic, sunt presărate cu osemintele lor. Chiar mările şi oceanele îndepărtate au primit în adâncurile lor cutreierătorii români.
 
A sosit vremea să se facă dreptate şi acestor modeşti eroi ai apelor, în luptă aprigă cu primejdia chiar în timp de pace, căzuţi la datorie nu numai pe puntea navelor, dar şi la uscat, ca infanterişti ori tunari, sau în aer, ca aviatori.
 
Drept recunoştinţă faţă de marile înfăptuiri marinăreşti, să ne împlinim cu toţii sfânta datorie de a ne da obolul pentru a vedea ridicat cât mai curând monumentul pe care Neamul şi Ţara îl vor dura eroilor noştri marinari“.
 

Am reprodus aceste fraze în loc de concluzii, pentru a lăsa concetăţenilor noştri dreptul de a reflecta. Să fim noi cei de astăzi care nu ne merităm eroii?

Ti-a placut articolul?

Comentarii