Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:14 21 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sănătate Pătrunjelul, efecte uimitoare asupra pleoapelor umflate

ro

29 Oct, 2014 00:00 830 Marime text
Folosit des în numeroase preparate, pătrunjelul este o plantă medicinală cu beneficii uimitoare asupra organismului. Deţine importante calităţi nutritive, vitaminele A, B, C şi K, dar şi substanţe minerale precum fier, potasiu, zinc, calciu, fosfor şi iod. Pătrunjelul are efecte puternice în ceea ce priveşte eliminarea excesului de greutate şi reducerea poftei de mâncare. De asemenea, ajută la ameliorarea stărilor de oboseală, iar frunzele sunt foarte eficiente în vindecarea tăieturilor adânci şi a vânătăilor. Această plantă tonifiază pielea capului şi stimulează creşterea părului, făcându-l mai strălucitor.
 
Pătrunjelul are efecte uimitoare şi asupra pleoapelor umflate. În acest sens, se fierb câteva crenguţe de pătrunjel într-un litru de apă minerală. După ce se răceşte, se aplică pe pleoape comprese îmbibate în preparatul obţinut. Se stă zece minute. Mult mai eficace decât pasta de dinţi mentolată, pătrunjelul combate respiraţia urât mirositoare. Deoarece este bogat în clorofilă, are capacitatea de a purifica şi de a inhiba răspândirea bacteriilor, a ciupercilor şi a altor microorganisme.

Pentru a se prepara suc de pătrunjel, se pun frunzele în storcător şi apă cât să le cuprindă. Se presează compoziţia până se formează o pastă. Acest suc combate celulita şi este recomandat persoanelor cu imunitate scăzută, dar şi celor care suferă de alergii, anemii, afecţiuni hepatice şi renale. Totodată, sucul de pătrunjel este folosit ca remediu împotriva pistruilor şi a petelor maronii de pe faţă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii