Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia de concurs pentru funcția de director medical al Spitalului Județean Constanța a acceptat dosarul unicului candidat. Cine este acesta

ro

19 Jul, 2017 04:39 6194 Marime text
Potrivit unui anunț postat pe pagina oficială de internet a instituției, ieri, la ora 12.00, comisia de concurs pentru ocuparea funcției de director medical în cadrul Spitalului Clinic Județean ,,Sfântul Apostol Andrei” Constanța, s-a întrunit pentru analiza dosarului depus de un candidat, care a fost si acceptat.
 
Acesta este al doctorului Bogdan Obadă care, de fapt, și îndeplinește, din 13 martie anul acesta, funcția respectivă, în locul lui Mihnea Avram, al cărui contract expirase atunci.  
 
Reamintim că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de director medical, în conformitate cu art.181 din Legea nr. 95/2006 privind reformă în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cu prevederile OMS 284/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Concursul se va desfășura la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei"Constanta, în perioada 27-28.07.2017 cu începere de la ora 10.00.
 
Despre unicul candidat

Dr. Bogdan Obadă a terminat cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității Ovidius în anul 2000 și, în același an, s-a angajat ca medic stagiar la SCJU Constanța.

În noiembrie 2003, Dr. Bogdan Obadă devine medic rezident Ortopedie-Traumatologie prin promovarea cu punctaj maxim a examenului naţional de rezidenţiat iar în anii 2004 și 2005 urmează mai multe stagii de pregătire profesională în Clinica Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Aschaffenburg, Universitatea din Würzburg, Germania.

Din 2008 activează în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, cu exceptia unei perioade relativ scurte de timp în care a activat ca medic specialist la două clinici din Germania.

Este medic primar specialitatea Ortopedie-Traumatologie în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța și asistent universitar în cadrul Clinicii Ortopedie-Traumatologie.

Bogdan Obadă a fost numit director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa ca urmare a propunerii preşedintelui CJC Horia Ţuţuianu. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii