Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:52 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Turnul de fildeş

ro

26 Jul, 2017 08:34 768 Marime text



Am avut o perioadă de câteva săptămână în care inspirația pentru articolele săptămânale a dispărut.

Am simțit că nu prea mai aveam despre ce scrie – pentru că deja împărtășisem aproape tot din ceea ce trăisem, cu voi toți.

In pauza pe care mi-am luat-o, am început să aplic în practică ”vindecarea rădăcinilor”, reconectarea cu strămoșii mei, reauzirea și reînțelegerea poveștilor despre bunici și străbunicii mei, cu urechile și creierul meu de adult trezit.

Am stat de vorbă cu rudele aflate în viață și le-am întrebat despre bunicii și străbunicii mei. Cum erau, cum se comportau, cum se îmbrăcau, ce le plăcea să mănânce, ce le plăcea să facă etc etc.

Am aflat multe detalii și multe informații care m-au ”luminat” cu privire la multe dintre tendințele mele interioare.

Mi-am confirmat iar și iar, faptul că unele comportamente, unele reacții și unele trăiri interioare NU SUNT ALE MELE.

Nu aveau cum să fie ale mele, pentru că experiența mea prezentă NU LE JUSTIFICĂ. Dar mult timp, o mare parte din viață, am crezut că sunt ale mele.

Am aflat acum că există în mine urmări ale traumelor suferite de străbunicele mele, de unii dintre bunicii mei, și desigur, traumele părinților mei.

Am înțeles atât de bine comportamentele și reacțiile părinților mei, încât a apărut o senzație de căldură interioară (în zona inimii) și de IUBIRE TOTALĂ față de ceea ce au fost și sunt părinții mei (doar mama trăiește, tatăl nu mai este de mult), încât orice neînțelegeri, nemulțumiri și reproșuri s-au dizolvat complet în această căldură nou emanată din mine.

Am înțeles nu doar cu mintea, dar și cu întregul corp faptul că moștenesc un întreg sistem de credințe și un ADN plin ochi cu urme efective, chimice (la nivel de suprarenale / rinichi) ale tuturor experiențelor moștenite de la strămoși.

Am vizitat locul de naștere al mamei mele. Până acum nu am fost niciodată curioasă să merg acolo, deși sora mea sau alți membrii ai familiei au făcut-o.

Am lăsat poveștile mamei să rămână povești, până săptămânile trecute, când am dorit să văd cu ochii mei locul și zona în care începe istoria mea, ca ființă umană. Am ajuns într-un sat mic, dintr-o comună de câmpie, de lângă orașul Călărași. Am văzut pământul și zona în care și-a trăit copilăria mama mea (casa originară nu mai există, a supraviețuit doar nucul din fața casei, impunător și maiestuos), am vizitat cimitirul în care este îngropat bunicul meu, tatăl mamei, pe care nu l-am cunoscut niciodată (întrucât a murit când mama avea 10 ani). Am auzit povești despre acest bunic, de la oamenii din sat (o fină a lui, în vârstă de 92 de ani, care își amintea multe despre el și bunica mea).

M-am reconectat cu o parte din mine pe care am neglijat-o complet, până în acel moment.

Și m-am simțit mai întreagă, mai completă, mai puternică, parcă unele piese din interiorul meu s-au așezat la locurile lor.

Am stat de vorbă și cu o mătușă, soră a tatălui meu – și am avut multe retrăiri despre bunicii paterni, pe care i-am cunoscut (și înțeles) prea puțin, cu ochi de copil și adolescent.

Am înțeles și integrat multe și m-am simțit bine făcând acest proces.

După toate aceste experiențe, doresc să împărtășesc cu voi toți concluziile mele:

Sistemul de credințe al strămoșilor noștri, al bunicilor și părinților noștri este în noi: în celulele noastre, în ADN, dar și în mintea și energia noastră, în credințele și convingerile pe care le avem în această viață.

Avem o alegere importantă de făcut.

Putem să acceptăm acest sistem de credințe și să ne trăim viețile în baza lui, sau putem să-l extindem și să-l modificăm.

Să ne îndepărtăm de sistemul de credințe al strămoșilor.

Să-l folosim ca și reper, ca și punct de pornire, și să ne explorăm alte oportunități.

Și, dacă dorim, chiar să schimbăm acest sistem de credințe.

Să evoluăm, observând capacitățile infinite ale corpului nostru fizic.

Experimentând și depășind continuu ”zona de confort”.

Este important să ne onorăm strămoșii, să le acceptăm moștenirea, să le fim recunoscători pentru tot ce am primit de la ei.

Suntem în viața datorită lor.

Existăm în corpul fizic pe care îl avem, datorită lor.

Cunoaștem lumea așa cum este, datorită lor.

Este util și mai ales, este împuternicitor să ne cunoaștem liniajul din care venim, să știm poveștile strămoșilor noștri, să avem o legătură personală cu fiecare dintre ei, cunoscuți direct sau doar din povestirile părinților și bunicilor.

Este important să știm cine suntem, ca moștenire a unor linii familiale.

Dar în același timp, este la fel de important să depășim complet moștenirea de la ei și să mergem în teritorii în care niciunul dintre ei nu a ajuns vreodată.

Să extindem experiențele pe care le avem în această lume dincolo de granițele imaginare puse de creșterea noastră.

Dacă mereu mi s-a spus să nu mă duc la apă adâncă, pentru că este risc să mă înec, nu am încercat niciodată să văd cum este să înot în zonele cu apă adâncă. Frica unui părinte sau a unui bunic mi-a pus o graniță imaginară, pe care am acceptat-o ca atare și n-am pus-o la îndoială întreaga mea viață.

Până într-o zi, în care realmente am refuzat să mai cred în această graniță imaginară și pur și simplu, m-am dus să înot la apă adâncă.

Fără nicio  teamă și fără nicio așteptare.

Doar să văd cum este.

Iar libertatea interioară și exterioară pe care am simțit-o făcând acest lucru depășește cuvintele.

Este doar o trăire, atât de apropiată de miraculos, încât doar tăcerea și venerația momentului îi respectă sacralitatea.

Și cu fiecare astfel de experiență, cu fiecare provocare și depășire a atâtor și atâtor granițe imaginare, viața devine mai bogată și mai pasionantă.

Viața este o frumusețe, atunci când te dai jos din turnul de fildeș, în care te închide societatea și accepți să fii închis, pentru binele tău, de toți cei care doresc să te protejeze.

Dacă vă amintiți povestea lui Rapunzel, cea cu părul de aur lung și frumos, care a fost închisă într-un turn înalt, să nu poată lua deloc contact cu lumea adevărată – înseamnă că ați simțit cu toții metafora din spatele poveștii.

Fiecare dintre noi suntem, pe interior, exact precum Rapunzel.

Suntem închiși într-un turn înalt, construit din toate sistemele de credință ale părinților și bunicilor noștri, ale societății și mai ales, ale sistemului de educație.

Așa m-am simțit toată viața.

Ca o prințesă într-un turn de fildeș (l-am numit așa să fie ”mai artistic” – pentru că deja mă apuca depresia dacă îmi imaginam un turn de piatră dărăpănat! Așa, ideea de ”turn de fildeș” sună și mai frumos, mai spectaculos și justifică, temporar, încăpățânarea de a rămâne în el, mult timp după ce am aflat că pot să cobor de acolo, că există o lume întreaga în afara lui și că este în regulă să merg să o explorez).

Ispita, tentația turnului de fildeș, a siguranței și confortului său au fost cele care m-au ținut în el, în lumea mea de vis.

Propriile mele frici, propriile mele șovăieli, slăbiciunile și dificultățile de sănătate și toate celelalte probleme interioare, s-au adăugat presiunii sociale, care m-a încurajat să rămân în acest ”turn de fildeș”  (pentru că toată lumea așa face).

Nu știu cât de persuasiv ar fi trebuit să fi fost un eventual Făt Frumos care ar fi dorit să mă salveze.

Pentru că ”dragonul” pe care era necesar să-l îndepărteze era în mintea mea.

Și nu cred că există vreun Făt Frumos dispus să se lupte cu dragonii mentali!

Am aflat, în procesul vindecării mele, că eu singură am de ales dacă să rămân sau să părăsesc ”turnul de fildeș” al sistemului meu de credințe interioare.

Pot să așteptă să vină o furtună imensă și să-l doboare, ca să mă silească să-l părăsesc.

Asta pățesc toți cei care primesc un diagnostic de boală fatală, gen cancer sau boală auto-imună.

Sau pot să cobor de bună voie din turn, în mod treptat, întâi pentru perioade scurte, apoi pentru perioade din ce în ce mai lungi și într-un final, să nu mai fie nevoie să mă întorc la el decât sporadic, și doar ca amintire și nostalgie.

Pot să trăiesc în mod liber în lume și să mă bucur la maxim de tot ce are aceasta să-mi ofere, în fiecare zi a vieții mele.

Am văzut de curând un mic videoclip cu părintele Arsenie Papacioc, în care aceasta, la 95 de ani, împărtășește din înțelepciunea lui cu noi toți, într-un mod atât de simplu și realist, încât îți dau lacrimile audiindu-l.

Video Player
00:00
 
14:42
 


Și spune părintele Arsenie în videoclip:

”Mi-e și frică să vorbesc, ca nu cumva să se stingă frumusețea suferinței”.

”Dumnezeu nu-ți dă nicio încercare peste puterile tale….Cruce înseamnă să duci ce nu-ți convine. Însă, vrem nu vrem, o cam purtăm.”

Un minunat exemplu de înțelepciune și spiritualitate practică, pe care vi-l dăruiesc cu dedicație tuturor celor care v-ați trezit, ați coborât din Turnul de fildeș, explorați lumea din jur, vă cam speria jungla în care v-ați trezit, dar ați văzut și frumusețea fără seamă a darurilor sale.

Vă doresc tuturor o vară minunată în continuare și să ne reauzim în curând, atunci când inspirația va mai veni în vizită la mine, în cursul săptămânilor următoare!

 

Cu iubire,

Sorina

http://www.centrulnatura.ro/turnul-de-fildes/

Ti-a placut articolul?

Comentarii