Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:25 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Acceptarea

ro

14 Apr, 2017 09:32 1017 Marime text


Am trăit o altă săptămână intensă și tumultoasă.

Poate că s-a datorat lunii  pline  ce urmează pe 11 aprilie, ce a început să-și manifeste efectele (presiunea crescută a apei în sistemul limfatic, în capul și corpurile oamenilor), poate că s-a datorat variațiilor intense ale temperaturii și umidității de afară, poate că a fost datorită efectelor cumulate ale tuturor câmpurilor energetice complexe ce mătură pământul în această perioadă – cert este că acești factori și mulți alții au influențat puternic viețile noastre.

Am observat mai mult ca niciodată stările de suferință umană, rănile interioare profunde ale tuturor, ce au venit la suprafață și au fost expuse nemilos.

Foarte mulți oameni s-au confruntat cu dureri fizice, cu diferite stări de suferință emoțională sau cu dileme mentale dificile.

Rana umană profundă se simte mai intens ca niciodată în lume.

Personal, am trecut prin diferite perioade energetice destul de extreme, de la un capăt la celălalt al spectrului emoțional și fizic.

Și ce am observat la cei mai mulți dintre oameni și la mine însămi a fost o zbatere continuă și o fugă intensă tip evitare a durerii și propriilor răni.

”Dați-mi ceva să nu mă mai doară!”

Asta este principala cerere a tuturor celor care vin la cabinet.

Că este vorba despre o durere a corpului sau a sufletului, toată lumea dorește o ”amorțeală” instantanee, o anesteziere a durerii.

Când am studiat biochimie în mod serios și am aflat că majoritatea substanțelor folosite ca anestezice (locale sau generale) se fabrică pornind de la otrăvuri puternice (plante otrăvitoare, de cele mai multe ori), care într-o doză ceva mai mare produc moartea, am realizat ce înseamnă, de fapt, ”anestezia”.

O ”mortificare”, o moarte temporară a simțurilor, în această evitare continuă a suferinței și durerii.

Întreaga mea căutare personală tip ”vindecare” a pornit tocmai de la neacceptarea stării în care mă aflam și de la suferință și durere.

Iar calea de căutare m-a dus în multe direcții, m-a îndreptat către diferite destinații; la un moment dat, călătoria a devenit chiar mai interesantă și palpitantă decât chiar scopul ei: vindecarea.

M-am agățat de o teorie sau de alta, de o ipoteză sau alta, de un grup de oameni sau de altul, am trecut de la un experiment la altul, și căutarea m-a făcut să continui exact comportamentul datorită căruia o pornisem: evitarea durerii și suferinței.

Am citit de curând într-o carte că obstacolul cel mai important în calea realizării este însuși căutarea.

Și am recunoscut că am ajuns în această ipostază, în momentul prezent al vieții.

Am fugit mereu de confruntarea directă cu durerea sau suferința.

Și nu am acceptat deloc să privesc direct în ochi fricile sau umbrele cele mai profunde.

Mi-a fost și îmi este frică de frici și de umbre.

De părțile ”neacceptate” din interiorul meu.

Și am căutat un loc și un spațiu în care să pot să comunic mai ușor cu această parte neacceptată din mine, fără să fiu influențată de rana umană, de suferințele celorlalți, de părerile sau energiilor altora.

Am întrebat mental: ”Unde să mă duc să pot să vorbesc liniștită cu Dumnezeu?” UNDE?” Și am pus și cu voce tare întrebarea – către Univers.

Și am primit ghidajul, foarte repede – mi-a venit un gând în minte  ”Mănăstirea Sf. Casian”.

Mănăstirea Sf Casian este un așezământ monahal foarte aproape de Constanța, fiind situata lângă rezervația Cheile Dobrogei, un tărâm de magie și iubire.

Întreaga regiune este un poem de iubire din partea Mamei Pământ către copii ei, pe care dorește să-i ghideze înapoi către echilibru și armonie (dealuri de roci străvechi, cu peșteri, turnuri și altare naturale, fabricate de vânturi și ploi, flora și faună specială și deosebită, culori și sunete armonioase și o liniște neobișnuită ce induce un sentiment de protecție și invită spre relaxare, deschidere și comuniune).

În peșterile și grotele din jurul mănăstirii Sf Casian și-au petrecut viețile sihaștri și căutători spirituali din vechime și întregul loc este impregnat de rugăciunile și vibrația iubirii, degajată de trăirile lor.

Acei oameni, trăind în strânsă comuniune cu Natura, cu Pământul, cu Cerul, cu toate viețuitoarele din jurul lor, s-au acceptat complet, cu toate părțile lor.

Și prin această acceptare, prin asumarea responsabilității pentru propria suferință, și-au deschis treptat inima către suferința existentă în lume și au transformat această durere în iubire.

Cu cât suferința a fost mai intensă, cu atât iubirea a fost mai mare.

Exact ca și în cazul lui Hristos: cu cât durerea a fost mai intensă, cu atât iubirea inimii lui a crescut și a luminat mai intens.

Aici, in mijlocul Naturii atot-puternice, confruntarea cu rana umană face parte din procesul de evoluție necesar pentru orice om. Și pentru că atâția alții au făcut-o înainte și au găsit drumul spre acceptare și iubire, locul din jurul mănăstirii Casian este impregnat de putere.

Chiar construcția întregului complex monahal de la Sfântul Casian, datorată strădaniei unui om extraordinar, starețul actual al mănăstirii, este o poveste despre acceptare și iubire (http://www.ioancasian.ro/blog/7/Părintele-Iustin-cel-Tânăr,-stareţul-Mănăstirii-Sfântul-Ioan-Casian/)

În peștera Sfântului Casian, dar și pe dealurile din jur, am găsit susținere să pot menține tăcerea și liniștea interioară, să-mi reduc dialogul amețitor al minții și să permit inimii mele să comunice cu întregul corp.

Și am reușit să stau în profunzime în suferințele, durerile și toate problemele umane pe care le resimțeam ca fiind ale mele, dar și preluate de la toți cei din jur. Acceptându-le, simțindu-le, trecând prin ele și eliberându-le, în cântec de păsări și rafale de vânt dobrogean.

Acceptarea a tot și toate în viețile noastre, inclusiv a suferințelor, durerilor și părților de umbră din noi reprezintă cheia trecerii către Iubirea Universală, acea iubire în care inima se deschide complet și împrăștie lumină în jur.

Am admirat arbuștii și florile din jurul Mănăstirii Sf Casian, am admirat și iubit tufele de păducel, de corn, de măceș și porumbar.

Cornul era înflorit, măceșul stătea gata gata să înflorească, păducelul era plin de frunze verzi. Porumbarul era încă golaș, cu spini și fructe uscate pe ramuri. Fiecare își accepta ritmul, timpul, evoluția și vibrația. Niciunul nu încerca să fie altceva decât ceea ce era menit să fie.

Pietrele albe de calcar din Cheile Dobrogei dăinuiesc de milenii.

Trecând pe lângă ele, simțindu-le vibrația multiseculară, am realizat că scurta și vulnerabila noastră viață pe pământ, în corp omenesc este o mare povară, dar și un dar uriaș.

Nu avem prea mult timp, orele și minutele zboară, mai ales când le pierdem în ignoranță și risipă. Dar în același timp, avem suficient timp să putem învăța o lecție fundamentală, dacă vedem toate ghidajele din Natură: LECȚIA ACCEPTĂRII.

Am realizat cum întreaga săptămână, cele mai multe suferințe, neplăceri și iritări au apărut încercând ”să rezist” și să mă lupt cu unele situații existente, fără a le accepta și a mă relaxa pe interior.

Când persoanele cu care trebuia să mă întâlnesc nu au venit și nici măcar nu au anunțat că nu vin, starea de iritare care a apărut în interiorul meu a fost produsă de neacceptarea realității. O respirație profundă, un zâmbet și găsirea altor soluții ar fi fost o reacție relaxată tip acceptare, mult mai economizatoare de energie.

Când programul de lucru s-a aglomerat peste măsură și numărul de pacienți s-a dublat, deși speram ca de Sărbători să fie puțin mai liber, să pot începe să mă relaxez, m-am încordat, tensionat și iritat. Cine a pierdut energie? Desigur că tot eu.

Când poftele alimentare și vibrația de cumpărături și lăcomie din oraș m-au făcut să depășesc cantitatea de alimente cumpărate (și consumate) am resimțit vibrația vinovăției și auto-blamării, fără să accept că trăiesc într-o comunitate umană și sunt prinsă în vortex-ul energiei sale.

Când au apărut dureri fizice sau mici suferințe, primul impuls a fost să mă reped să iau remedii, să pun creme și să găsesc ”o soluție” de evitare a suferinței.

Întregul tratament medical, natural sau chimic, reprezintă doar o NEACCEPTARE a stării existente și o pierdere a unei lecții de viață importantă.

ACCEPTAREA durerii, suferinței și confruntarea ei directă determină de multe ori revelații împuternicitoare.

Tot săptămâna aceasta, am găsit și putere să înfrunt o frică importantă: aceea de a spune direct în față, unei persoanei mai insistente ”NU”, deși am primit din plin valul reacției sale tip rană de refuz.

Și am realizat că NU AM PĂȚIT NIMIC. Dimpotrivă, m-am simțit și ușurată, și chiar mândră de mine!

Am găsit putere să-mi înfrunt teama de boală și suferință, și am trecut ușor printr-o colică biliară, vorbind cu ficatul și fierea, ascultându-mi corpul, fiind alături de el și făcând ce am fost îndrumată să fac: să mă odihnesc, să pun căldură, să fac băi calde și să țin post.

Și am trecut foarte repede prin episod, mult mai rapid decât alte dăți în care rezistența mea interioară și tratamentele date în mod pripit duceau la prelungirea suferinței.

În plus, am înțeles cauza producătoare, am stat în suferința emoțională declanșatoare și am realizat că toată trăirea a fost O ILUZIE.

Că durerea reală nu era atât de mare cât o făcea frica mentală să devină.

Am realizat cum NEACCEPTAREA și REZISTENȚA la suferință și durere creează durere și suferință mult mai mare.

Am putut simți cum sfinții, precum sfântul Casian sau sfântul Andrei, cei care au găsit drumul către ACCEPTAREA suferinței și durerii umane și transformarea ei în Iubire Divină ne-au indicat o posibilitate de mântuire aflată la îndemâna tuturor.

Este un proces realmente eliberator, când acccepți orice lucru pe care-l simți, în orice moment.

Când sunt tristă, să accept tristețea. Să stau în starea de tristețe și o las să treacă.

Emoțiile sunt valuri care vin și pleacă.

Dacă nu ”agăț” starea de tristețe cu judecata minții, ea pleacă de la sine.

Când sunt furioasă, să accept furia. Să stau în starea de furie și o las să treacă. Efectiv trece, am testat asta de multe ori.

Am realizat că acceptarea este o cheie importantă în întreaga mea viață.

Pe măsură ce nu mai opun rezistență la ceea ce este, câștig energie și devin mai optimistă. Totul în viața pare să înceapă să curgă mai liber și mai ușor.

Am înțeles în această săptămână că atunci când pot accepta, în cele din urmă, toate lucrurile din viața, așa cum sunt ele, pot accepta inclusiv rana umană profundă interioară.

Și cu cât mai mult mă pot accepta, pe mine și pe ceilalți, cu atât mai multă iubire înflorește în viața mea.

Pornind de la iubirea mea pentru mine și apoi pentru tot în jurul meu.

Este chiar atât de frumos și simplu!

Acesta a fost darul Floriilor pentru mine – lecția ACCEPTĂRII.

Vă doresc să petreceți în continuare zile revelatoare, până la Sărbătorile de Paște. Luna plină de pe 11 aprilie va intensifica emoțiile și trăirile fizice, dar lecția ACCEPTĂRII este un instrument util pentru menținut vibrația crescută.

ȘI CE DACĂ lucrurile sunt așa cum sunt?

ȘI CE DACĂ?

Accept și îmbrățișez totul, așa cum este.

Mă accept și mă iubesc pe mine, așa cum sunt.

Și vă iubesc pe toți, acceptând orice aduce Universul în viața mea, în fiecare minut.

Cu recunoștință,

Sorina.

http://www.centrulnatura.ro/acceptarea/

Ti-a placut articolul?

Comentarii