Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:07 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou computer tomograf de ultimă generație la Clinica de Neurochirurgie din Cluj

ro

05 Sep, 2015 17:16 1533 Marime text
 
Investiția a fost de aproape 800.000 de euro făcută de minister.
 
 
„Sper ca tot ceea ce începe să se întâmple bun în sistemul sanitar să fie practic un principal motiv pentru personalul medical să rămână în țară și să nu mai plece în afară. Acesta este și motivul prezenței mele aici—un pic de încredere să dăm oamenilor din sistem în primul rând și, bineînțeles, și celor care beneficiază de sistem, pacienții. (...) Țin să-l felicit pe prof. Ștefan Florian pentru tot ceea ce face, inclusiv pe plan extern. Vreau în special să-l felicit pentru cele 880 de operații făcute anul trecut”, a declarat Nicolae Bănicioiu, într-o conferință de presă.
 
Ștefan Florian, șeful Clinicii de Neurochirurgie, a spus la rândul lui, că noul aparat va deservi pacienți din toată țară, nu numai în ce privește domeniile neurologiei și neurochirurgiei, ci și pentru alte specialități medicale.
 
„Acest aparat e cel mai modern din Cluj, cel mai bine echipat și el asigură nu numai examinarea pentru specificul neurologiei, neurochirurgiei, ci el poate efectua și examinări cardiologice, poate face și endoscopie digestivă, putem să-l folosim pentru întregul organism”, a susținut prof. dr. Ștefan Florian.
 
Tot el a mai adăugat că zeci de mii de pacienți vor beneficia de noul aparat, pacienți care până acum erau trimiși, chiar imediat după o operație pe creier, la examinări imagistice la alte clinici din Cluj-Napoca.
 
„Pacienții noștri erau supuși transferului, transportului cu ambulanța la centrele unde exista această dotare. Practic toți pacienții - noi numai anul trecut am avut 2.600 de intervenții neurochirurgicale -, toți pacienții operați aveau nevoie post-operatoriu de cel puțin o investigație computer tomograf. Pe lângă aceasta, toți pacienții care ni se adresează, toți pacienții care vin la control... Sunt zeci de mii de pacienți care beneficiază de această investigație”, a spus șeful Clinicii de Neurochirurgie.


Sursa foto: eclujeanul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii