Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:45 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou termen pentru spitalul modular. Vergil Chițac - „Până la sfârșitul acestui an, trebuie să fie amplasat și funcțional”!

ro

30 Jun, 2022 00:00 1530 Marime text
  • În ședința de Consiliu Local Municipal de ieri a fost aprobat studiul de fezabilitate al acestui spital modular care și-a schimbat structura din 100 paturi spitalizare de zi în 42 de paturi spitalizare continuă pe 1600 metri pătrați
  • În cadrul acestui modular, vor fi amenajate și 10 paturi de terapie intersivă iar unitatea va fi dotată și cu aparat RMN, radiologie și computer tomograf
  • Vergil Chițac a anunțat că până la sfârșitul acestui an, spitalul modular trebuie să fie amplasat și funcțional
 
 
În noiembrie anul trecut, primarul Constanței, Vergil Chițac, anunța că a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui nou spital modular și că după implementare unitatea medicală va avea 100 de locuri capacitatea de spitalizare de zi.

În ședința de Consiliu Local Municipal de ieri a fost aprobat studiul de fezabilitate al acestui spital modular care și-a schimbat structura din 100 paturi spitalizare de zi în 42 de paturi spitalizare continuă pe 1600 metri pătrați și 137 echipamente și mobilier medical, amplasate într-o construcție modulară finisată și echipată cu instalații electrice, sanitare, termice, ventilare, aer condiționat și fluide medicale.
 
„În plus în cadrul acestui modular, vor fi amenajate și 10 paturi de terapie intersivă iar unitatea va fi dotată și cu aparat RMN, radiologie și computer tomograf”, a afirmat primarul Vergil Chițac după ședința de CLM în cadrul unei conferințe de presă.

Modularul va funcționa pe fostul amplasament al clădirii medicale, în curtea Spitalului de Boli Infecțioase.

Edilul a mai spus că urmează întocmirea caietului de sarcini și demararea licitațiilor, astfel încât până la sfârșitul acestui an, spitalul modular să fie amplasat și funcțional.

Deoarece perioada pandemică este sub semnal întrebării, spitalului modular va funcționa ca unitate a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, care are nevoie de mai multe paturi, după ce o parte dintre acestea au fost pierdute, în urma incendiului de anul trecut care a condus la reconfigurarea unității medicale.

Inițial valoarea proiectului era de 14,5 milioane de lei, urmând ca investiția totală în noul spital modular să se ridice la aproximativ 50 de milioane de lei.

Costurile acestui spital modular au crescut, până undeva la 53 de milioane de lei din care fondurile europene acoperă doar 16 milioane lei, motiv pentru care este necesară o rectificare bugetară pentru acoperirea diferenței de bani de la bugetul local.

Rectificarea se va face în această vară, a mai spus primarul Vergil Chițac.
 
Citește și:

ZIUA LIVE. După 9 luni de „moarte clinică”, Spitalul de Boli Infecțioase se pregătește timid să reintre în circuitul public (VIDEO+ GALERIE FOTO)

Proiectul Spitalului Modular de la Constanța, ajuns pe masa Agenției pentru Protecția Mediului

 
 
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii