Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:25 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un medic din Tecuci, prins în flagrant de luare de mită

ro

23 Oct, 2017 10:57 9454 Marime text
Ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au prins în flagrant, vineri, 20 octombrie, un medic din cadrul spitalului municipal din Tecuci, în timp ce a primit cu titlu de mită suma de 500 lei de la o persoană denunțătoare. În schimbul banilor, medicul i-a promis că nu va plăti taxele aferente perioadei în care a fost spitalizată.

 Fapta a fost sesizată în jurul orei 09.30 la Linia Telverde Anticorupție 0800.806.806, acțiunea de prindere în flagrant fiind organizată cu maximă operativitate la numai 3 ore de la efectuarea apelului telefonic.

Din cercetări a rezultat faptul că medicul i-a precizat denunțătoarei că suma de bani solicitată reprezintă o “atenție” pentru mențiunile pe care le-a făcut în fișa de internare și în baza cărora aceasta nu va fi nevoită să plătească taxa de spitalizare.

Medicul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie Galați.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • radu aurel 23 Oct, 2017 17:05 ..pentru 500 de lei?...praf in ochi!...e doar pestele mic din oceanul de coruptie, fratilor...