Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Mihai Tudose consideră că Palatul Elisabeta, actualul Palat Regal, ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român

ro

21 Dec, 2017 13:50 1763 Marime text
Premierul Mihai Tudose nu susţine proiectul de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale şi consideră că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.
 
Proiectul a fost depus, pe 7 noiembrie, la Senat, de preşedintele instituţiei, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
 

"Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia", informează un comunicat al Senatului.

 
Potrivit sursei citate, prevederile ''vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti" fiind nevoie, "mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate". 

UPDATE. 

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că nu susţine proiectul de lege privind statutul Casei Regale, apreciind că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai.
 

"România nu este monarhie, ci republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale pot să stea la Săvârşin sau în altă parte", a afirmat Tudose în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.



Sursa: AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • POP Elisabeta 23 Dec, 2017 13:07 Au distrus toata tara si nu e nimeni vinovat . Vor sa distruga si Palatul Elisabeta sau sa-l fure. Uita ca nu republicanii l-au construit.