Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:06 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Senatorul Valer Marian și vicepreședintele CJ Satu Mare au fost trimiși în judecată

ro

26 Apr, 2016 14:07 462 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului
 
GOVOR MIRCEA VASILE, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare și președinte al organizației județene a unui partid politic, cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj în formă agravată,
și în stare de libertate a inculpaților:
VALER MARIAN, președinte al organizației județene Satu-Mare a unui partid politic, la data faptelor, în prezent senator în Parlamentul României și
VLAS MIREL, administrator al unei societăți comerciale,
cu privire la săvârșirea a infracțiunii de complicitate la șantaj în formă agravată,
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența inculpatului Vlas Mirel, administrator al unei societăți comerciale, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că, în ziarul respectiv, vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.
În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice.
Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de inculpatul Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat.
Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului.
 
2. În perioada noiembrie-decembrie 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatului Valer Marian și folosindu-se de influența pe care o aveau asupra aceleiași publicații, a impus, prin intermediul redactorilor, declanșarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.
Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitație, cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de inculpatul Vlas Mirel.
3. În perioada august-septembrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-și autoritatea și influența deținute de calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, precum și de influența pe care o avea asupra aceleiași publicații cotidiene locale, a constrâns un inspector șef interimar al ITM Satu Mare, pentru ca acesta, în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu, să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancțiuni contravenționale persoanelor agreate politic de Govor Mircea Vasile(în speță, primarii din același partid cu el, din județul Satu Mare).
Constrângerea a constat în proferarea unor amenințări directe cu destituirea din funcție, în publicarea unor articole denigratoare în presă, respectiv în efectuarea unei vizite de lucru de către Inspectorul General de Stat în Inspecția Muncii, la solicitarea inculpatului.
Scopul urmărit de inculpat, pe lângă obținerea unui folos pentru altul, (neaplicarea unor amenzi primarilor agreați în cazul constatării unor abateri pe linia relațiilor de muncă de către inspectorii ITM), a vizat trei paliere:
- de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, în sensul de a dobândi, în fața membrilor partidului pe care îl conducea de puțin timp, o reputație de un bun președinte, capabil să apere interesele lor în cazul în care aceștia ar fi sancționați de instituțiile deconcentrate,
- de a-și subordona instituția publică respectivă intereselor sale patrimoniale, în contextul în care Govor Mircea Vasile și familia sa dețineau mai multe societăți comerciale care aveau angajați.
- de a obține un folos material pentru altul (neaplicarea unor amenzi primarilor de aceeași culoare politică în cazul constatării unor abateri pe linia relațiilor de muncă de către inspectorii ITM).
 
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Govor Mircea Vasile, până la concurența sumei de 124.800 lei.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Procurorii anticorupție au mai dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Dolineaschi Andrei și Avram Eugen.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii