Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:38 16 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Șeful Statului Major General a fost la Constanța. Însoțit de directorul general al Statului Major Internaţional al NATO (DG IMS)

ro

09 Jun, 2017 20:20 4477 Marime text
Astăzi, generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, a avut o întrevedere, cu Directorul General al Statului Major Internaţional al NATO (DG IMS), general-locotenent Jan Broeks, aflat în vizită de lucru în România.


Cei doi oficiali au abordat aspecte privind integrarea şi sincronizarea eforturilor de instruire la nivel naţional cu iniţiativele regionale ale NATO, precum şi despre exerciţiile în derulare şi iniţiativele României privind prezenţa înaintată adaptată (tFP), cu impact major în întărirea flancului estic al Alianţei.


La finalul întâlnirii şeful Statului Major General și-a exprimat aprecierea cu privire la eforturile de adaptare ale Alianței la noile provocări ale mediului de securitate, incluzând sprijinul aliat acordat Armatei României, în contextul măsurilor de reasigurare stabilite.

În marja vizitei, DG IMS a participat împreună cu generalul Nicolae Ciucă, la Black Sea and Balkans Security Forum – Constanța 2017 , eveniment organizat de către New Strategy Center, Institutul Diplomatic Român şi Universitatea Ovidius, cu sprijinul Primăriei Constanţa, al Zonei Metropolitane Constanţa şi al Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO.


Black Sea and Balkans Security Forum se doreşte a fi un cadru de reuniune anual care să sprijine aprofundarea şi dezvoltarea interacţiunii dintre analişti pe probleme de securitate, actori decidenţi, reprezentanți ai mass-media şi ai cercurilor academice din regiunile vizate – Marea Neagră și Balcani – de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică.
 
 

Reamintim că timp de două zile, ieri și azi, Constanţa a fost gazda unui eveniment important în domeniul securităţii şi al relaţiilor internaţionale - Black Sea and Balkans Security Forum - 2017, organizat de Asociaţia New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Zona Metropolitană Constanţa şi Institutul Diplomatic Român.


 La Constanţa, la complexul Del Mar din Mamaia, s-au reunit oficiali şi experţi români şi din cadrul NATO, precum şi reprezentanţi ai mediului academic şi de specialitate din SUA, Marea Britanie, Israel, Germania, Italia, Polonia, Olanda, dar şi din state ale zonei Mării Negre şi din Balcani, precum Turcia, Georgia, Azerbaidjan, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Muntenegru.

La forumul regional de securitate participă specialişti care vor dezbate, timp de două zile, provocările clasice şi emergente de securitate din zona Mării Negre şi regiunea Balcanilor.


Pe agenda evenimentului au fost incluse teme care se referă la securitatea energetică, cooperarea economică în cele două regiuni, securitatea cibernetică, acţiunile de război informaţional sau militarizarea regiunii Mării Negre.


Oficialii români cu responsabilităţi în domeniul relaţiilor externe şi al securităţii naţionale, precum şi invitaţii din străinătate au dezbătut în sesiuni deschise, dar şi în panel-uri supuse regulilor Chatham House, temele de interes pentru securitatea României şi a zonelor învecinate.

Partenerii acestei iniţiative au propus ca Black Sea and Balkans Security Forum să devină un eveniment relevant la nivel regional, care să creeze anual în România un cadru de dezbateri ample pe teme de securitate.


Forumul beneficiază de susţinerea NATO, având cofinanţare din partea Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii