Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:22 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevedere oficială Romania-Franța la nivel politico-militar, în cadrul Black Sea and Balkans Security Forum. Vezi ce s-a dicutat

ro

24 May, 2024 16:54 446 Marime text

 
 
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a avut joi, 23 mai, o întrevedere cu directorul general pentru relații internaționale și strategice din cadrul Ministerului Apărării francez, Alice Rufo, în marja Black Sea and Balkans Security Forum.

Conform unui comunicat al MApN, cei doi oficiali au discutat despre situația de securitate din regiune, eforturile de contracarare a efectelor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pregătirea summitului NATO de la Washington și sprijinirea Republicii Moldova. De asemenea, un subiect important a fost cel referitor la aspectele politico-militare ale parteneriatului strategic dintre Franța și România.

Simona Cojocaru și Alice Rufo au subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică și rolul esențial al Grupului de Luptă al NATO din România în consolidarea credibilității și eficienței posturii colective din regiunea Mării Negre. Totodată, ambele părți au exprimat susținere fermă pentru parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei.

De asemenea, secretarul de stat român a evidențiat că, în actualul context de securitate, cu impactul generat de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, este crucială menținerea unității și continuarea sprijinului pentru Ucraina.

În cadrul Black Sea and Balkans Security Forum, secretarul de stat Simona Cojocaru și directorul general Alice Rufo au participat împreună în panelul pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina, alături de Olga Reznikova, cercetător la Institutul Național pentru Studii Strategice din Ucraina, generalul (r) Ben Hodges, generalul (r) Sir James Everard, Maia Otarashvili, director al Programului Eurasia la Foreign Policy Research Institute din SUA, și François Heisbourg, consilier special la Fondation pour la Recherche Stratégique (FRS) din Franța.

Citește și:
Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii