Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful CJC așteaptă vești de la Curtea de Apel Constanța Dosarul privind presupusa subfinanțare a CMZ, amânat pentru septembrie

ro

05 Aug, 2015 12:42 1607 Marime text
 
Judecătoarea Iulia Cezara Suciu, din cadrul Tribunalului Constanța, a amânat pentru luna septembrie dosarul în care Nicușor Daniel Constantinescu, șeful Consiliului Județean Constanța (CJC) este acuzat de subfinanțarea Centrului Militar Zonal (CMZ).
 
Decizia a fost luată ca urmare a lipsei avocaților președintelui CJC.
 
Între timp, Nicușor Daniel Constantinescu așteaptă soluționarea cererii sale formulate de recuzare a judecătoarei Valentina Boboc. Șeful CJC a recuzat magistratul mai sus precizat după ce a solicitat Curții de Apel Constanța să i se înlăture controlul judiciar sub care este cercetat atât în dosarul CMZ cât și în cel al Fundațiilor Fantasio și Thalia.
 
Judecătoarea Boboc trebuia să judece contestațiile formulate pentru menținerea controlului judiciar în cele două dosare, însă în unul a fost recuzată, iar în celălalt a formulat o cerere de abținere.
 
Deciziile de recuzare și de abținere vor fi anunțate astăzi. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii