Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
15:49 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

S-ar putea să avem nevoie de paşapoarte în UE, de anul viitor

ro

21 Nov, 2015 00:04 1398 Marime text
 
La o săptămână după atentatele de la Paris, statele europene, la presiunea Franţei, au obţinut astăzi generalizarea controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene, pe care vor să le facă de netrecut pentru posibilii jihadişti, notează agenţia France Presse.
 
Cele 28 de state membre ale UE și-au sporit de asemenea presiunea pentru ca Parlamentul European să accelereze adoptarea registrului european cu numele pasagerilor companiilor aeriene (PNR), considerat indispensabil de către Franța pentru a urmări parcursul "celor care vor să ne atace".
 
”Europa a pierdut prea mult timp", a declarat ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, la întâlnirea cu omologii săi europeni la Bruxelles, reuniți la solicitarea Parisului pentru găsirea unui răspuns european urgent în fața amenințării teroriste.

"Vocea Franței a fost auzită", a spus comisarul european pentru afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, citat de Agerpres, care a salutat consensul celor 28 de state membre asupra propunerilor de îmbunătățire a schimburilor de informații între ele, după lacunele observate în ultimele zile.
 
Comisia Europeană va prezenta "până la sfârșitul anului o propunere de reformă a Codului Frontierelor Schengen", astfel încât să poată fi întreprinse controale sistematice asupra cetățenilor Uniunii Europene la frontierele externe ale UE, a anunțat ministrul francez de interne, într-o conferință de presă alături de comisarul european.
 
Miniștrii europeni reuniți astăzi în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) au decis să întărească "imediat" controalele la frontierele externe ale blocului comunitar asupra tuturor persoanelor, inclusiv a cetățenilor europeni. Însă pentru ca aceste controale să devină cu adevărat sistematice pentru europeni, este nevoie de o inițiativă legislativă a Comisiei.
 
Nu este vorba de controale de bază asupra documentelor de identitate, deja practicate pentru toți, ci "de consultarea obligatorie a bazelor de date naționale și europene" pentru toate persoanele care intră în UE, pentru a detecta indivizii înregistrați ca jihadiști sau care fac obiectul unor mandate de arestare internaționale.
 
A face ca frontierele externe să fie mai greu de trecut este condiția de supraviețuire a liberei circulații în Spațiul Schengen, au insistat, în ultimele săptămâni, numeroși responsabili europeni și din diferite țări.
 
Statele membre și-au sporit de asemenea astăzi presiunea pentru adoptarea urgentă a unui PNR european, aflat în prezent în negociere cu Parlamentul European, îngrijorat în legătură cu libertățile individuale. Acordul privind PNR trebuie finalizat "până la sfârșitul lui 2015", va trebui "să includă zborurile interne în raza sa de acțiune", să prevadă o perioadă "suficient de lungă pentru păstrarea datelor" și nu ar trebui să se limiteze la "infracțiunile de natură transnațională", au cerut miniștrii europeni în declarația comună de la finalul Consiliului JAI.
 
Controalele întărite și PNR-ul nu vor fi eficiente decât dacă statele europene își vor îmbunătăți schimburile de informații, au atras atenția mai mulți miniștri. Toate statele și-au exprimat sprijinul pentru întărirea controalelor privind armele de foc, o propunere recentă a Comisiei Europene. Miniștrii au cerut Executivului comunitar să prezinte "până la sfârșitul anului un plan de acțiune operațional" pentru a lupta împotriva traficului de arme în Balcani.
 
În schimb, o propunere a Comisie Europene "de a crea baza unei Agenții Europene de Informații" a fost primită cu reticență de unele state, în special de Germania.
 
"Nu ar trebui să ne consumăm energia pe o Agenție Europeană de Informații. Nu-mi pot imagina că putem renunța la suveranitatea națională în acest domeniu. Ar trebui mai degrabă să ne concentrăm pe îmbunătățirea schimbului de informații între instituțiile deja existente. Acolo putem avea un câștig real în materie de securitate", a declarat ministrul german de interne, Thomas de Maiziere.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii