Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:53 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Românii de pe Facebook sunt alături de Lactate Brădet

ro

02 Mar, 2016 16:07 901 Marime text
 
Anunţul Ministrului Sănătăţii, potrivit căruia s-a descoperit bacteria E.coli în brânza unui producător din Curtea de Argeş, a căzut ca o ghilotină pentru antreprenorul local.
 
Prima reacţie a companiei pe pagina de Facebook a adunat în scurt timp mii de aprecieri şi peste 7.000 de distribuiri.  
 
„Vă mulţumim mult de tot celor ce ne sunteţi alături, ne cerem scuze celor, pe care, poate, i-am supărat. Este foarte greu ca în această ţară unde mass media te ridică şi tot ea te distruge să ne exprimăm punctul de vedere. Aşa cum s-a scris suntem o fabrică mică, acea fabrică în care toată familia a fost implicată şi de unde noi, toată familia, de la mic la mare consumăm produsele. Din această fabrică, în toată această perioadă, au plecat produse şi în comunitatea europeană şi nu am avut niciodată niciun incident. Până în acest moment, nu ştim ce să va spunem, fiindcă rezultatele analizelor nu sunt finale; tocmai de aceea nu vrem să facem vreo declaraţie în acest sens; dar, aşa cum părinţi de la Marie Curie au ieşit şi au declarat că NU brânză proaspătă a fost alimentul consumat de copilaşi şi atâta timp cât analizele făcute până la această dată atât la personal cât şi la produse au ieşit bune, haideţi să nu ne mai dăm cu părerea şi să lăsăm persoanele abilitate să-şi facă treaba.
 
Suntem părinţi, suntem persoane cu frică de Dumnezeu şi ne este foarte greu în aceste momente să înţelegem ce se întâmplă", au scris reprezentanţii companiei Lactate Brădet.
 
Sursa foto: Facebook.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii